Ministrul Educației, Remus Pricopie, susține că cei care au creat haos în sistemul de învățământ trebuie să se abțină de la a da indicații în cazul clasei pregătitoare, precizând că prin organizarea acesteia la școală sau la grădininiță, dar cu același curriculum se evită greșelile făcute în trecut.
„Ține de domeniul decenței ca aceia care au creat haos în sistemul de învățământ românesc să se abțină de la a da indicații. Metoda pumnului în gură folosită de guvernarea PDL pentru a lua decizii cu impact asupra viitorului copiilor noștri a fost înlocuită cu cea a dialogului și a consultării. Legitimitatea deciziilor care au la bază acest mecanism asigură stabilitate sistemului de învățământ și permite ieșirea din cercul vicios al schimbărilor lipsite de orice viziune și de abordare strategică”, a declarat Remus Pricopie, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
Remus Pricopie a precizat că, pentru anul școlar 2013-2014, Ministerul Educației dorește organizarea clasei pregătitoare într-un mod mult mai flexibil, fie la școală, fie la grădiniță, dar cu același curriculum, evitând astfel greșelile făcute în trecut, atunci când nu s-a ținut cont de condițiile specifice fiecărei comunități, de infrastructura disponibilă și de punctul de vedere al părinților.
„Constat că domnul Daniel Funeriu continuă să persiste în greșeală și să considere că dialogul ministerului cu părinții reprezintă o pierdere de vreme. Este aceeași atitudine arogantă pe care PDL a afișat-o atunci când a fost la guvernare, o atitudine bazată pe ignorarea dialogului social, pe transformarea profesorilor, a elevilor și a părinților în simple date statistice și pe impunerea unor măsuri neadaptate condițiilor din teren și nevoilor reale ale elevilor”, a mai spus Remus Pricopie.
Ministrul a precizat că intenția Ministerului Educației Naționale este aceea de a nu bulversa sistemul educațional de acum, astfel încât părinții să aibă o imagine clară a ceea ce presupune clasa pregătitoare.
Pricopie a adăugat că Ministerul Educației este interesat „de existența logisticii necesare”, astfel încât procesul educațional să se desfășoare cât mai bine, iar flexibilizarea corespunde cel mai bine obiectivului de a avea un proces educațional eficient, în condițiile în care gradul de dotare al grădinițelor și școlilor din țară este diferit și nu toate unitățile pot oferi cele mai bune condiții pentru derularea clasei pregătitoare.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a spus, potrivit relatărilor presei, că mutarea clasei pregătitoare la gradinita este imposibilă fizic, iar consultarea părinților pe aceasta tema este o simplă pierdere de vreme menită să asigure o ieșire acceptabilă premierului.
Clasa pregătitoare rămâne în învățământul obligatoriu de la șase ani și poate fi organizată în școală sau în grădiniță, decizia privind locul unde vor învăța copiii fiind luată în funcție de spații, după consultarea părinților, anunța în 30 ianuarie ministrul Educației, Remus Pricopie.
„După o discuție cu federațiile sindicale și cele ale asociațiilor de părinți din preuniversitar referitor la organizarea clasei pregătitoare în anul școlar 2013-2014, am semnat un acord care prevede menținerea clasei pregătitoare ca parte a învățământului obligatoriu începând cu vârsta de șase ani. De asemenea, organizarea clasei pregătitoare va fi mai flexibilă din punct de vedere al locului de desfășurare a activității. Altfel spus, directorul școlii prezintă părintelui oferta pentru clasa pregătitoare în funcție de spațiile disponibile, respectiv în școală sau în grădiniță”, spunea atunci Remus Pricopie.
Ministrul Educației preciza că indiferent de locul unde este organizată clasa pregătitoare, la școală sau la grădiniță, activitatea se va desfășura după același curriculum, cu personal calificat pentru învățământul primar.
Înscrierile în clasa pregătitoare sunt stabilite pentru luna aprilie, potrivit acordului semnat de ministerul Educației cu federațiile sindicale și cu asociațiile de părinți din învățământul preuniversitar.