Prezervativul reduce foarte mult riscurile de a contracta virusuri care produc boli ale aparatului genital, în special cancer de col uterin, este concluzia unui studiu apărut în Statele Unite, transmite Reuters.
Studiul publicat în New England Journal of Medicine indică faptul că femeile care au participat la acest studiu și care au declarat că partenerii lor folosesc întotdeauna prezervativul prezintă cu 70% mai puține riscuri de a contracta infecții produse de papilomavirusuri (HPV).
Studiul este important pentru că cele anterioare doar sugerau că prezervativele protejează într-o mică măsură împotriva virusurilor care se transmit prin contact direct între suprafețele cutanate ale celor doi parteneri.
„Chiar și femeile care au declarat că partenerii lor utilizează prezervativul în mai mult de jumătate dintre contactele sexuale prezentau cu 50% mai puține riscuri de a contracta papilomavirusuri comparativ cu femeile ale căror parteneri utilizează prezervativul în numai 5% dintre contactele sexuale”, a declarat profesorul Rachel Winer de la Universitatea din Washington, coordonatorul acestui studiu.
Femeile care au participat la acest studiu au fost urmărite timp de un an și au fost examinate ginecologic o dată la patru luni.
Conform cifrelor oficiale, la nivel mondial 300.000 de femei mor anual din cauza cancerului de col uterin.