La Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava a avut loc sâmbătă seară vernisajul expoziției de fotografie „Portret”, realizată de tânărul sucevean Tibi Vîntur, absolvent al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, promoția 2013, student în anul I la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Fotografie și Videoprocesarea computerizată a imaginii. Tema centrală a expoziției, care cuprinde aproximativ 40 de lucrări conturate pe baza anumitor tematici și motive, este portretul, dar și fotografia de fashion și beauty. Tânărul Tiberiu Ciprian Vîntur, aflat la prima expoziție personală, s-a bucurat de un public numeros, de oameni care l-au felicitat și l-au încurajat să-și urmeze drumul și pasiunea.
„Ai trecut de linia amatorismului”
Moderatoarea evenimentului a fost jurnalista Oana Șlemco, la rândul ei pasionată de fotografie, care, cu amabilitate, i-a prezentat pe invitații care au dorit să spună câteva lucruri despre Tibi Vântur, dar mai ales despre prima lui expoziție. Dacă profesoara Tatiana Vîntur, inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, dar și mătușa tânărului artist, i-a recomandat lui Tibi să își păstreze rigoarea în ceea ce face, să experimenteze, să exerseze, să fie perseverent, iar atunci când își dorește ceva cu adevărat, să facă tot posibilul pentru a-și atinge visul, Brândușa Dăscălescu, gazda expoziției, le-a amintit celor prezenți că Tibi își are rădăcinile la Clubul Artelor Vizuale. „A știut să persevereze, și-a dorit arhitectura, dar a ales fotografia, ceea ce ne face să credem că munca noastră nu a fost în zadar”, a spus Brândușa Dăscălescu. Profesorul Iulian Asimionesei, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, formator al lui Tibi Vîntur, a spus că, în final, „pasiunea lui a ieșit la iveală”. „Ai trecut de linia amatorismului. Se întrevede un drum bine conturat, pe care tu vrei să-l urmezi. Păstrează clipa prin fotografiile tale”.
Cuvinte frumoase despre Tibi Vîntur a spus și fosta lui profesoară de limba română Domnica Oniga: „Prețuiesc la Tiberiu sensibilitatea, rigoarea, tenacitatea. El și-a făcut din perfecțiune un ideal. Poetul Lucian Blaga spunea: «Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit cu mine însumi!» Eu cred că sunetul numelui tău îl vom mai auzi”.
„Peste maxim 2-3 ani, mă văd lucrând la o revistă precum Vogue, Harper’s Bazaar sau Elle”
Autorul expoziției „Portret” a povestit că prima lui încercare în „arta fotografică” s-a petrecut când avea 8 ani. Rămas singur acasă, a găsit un aparat foto cu film și, din balcon, a făcut fotografii, până a terminat filmul. „Anii au trecut, pasiunea mea pentru fotografie a fost cea care m-a determinat să îmi improvizez și mai apoi să îmi amenajez un studio foto. A început ca un hobby pentru peisaje, fotografii macro și natură și s-a transformat într-o adevărată pasiune pentru fotografia de portret, fotografia de modă și de beauty”, a spus Tiberiu Vîntur.
Foarte optimist, sigur pe ceea ce face, dar mai ales pe ce vrea să facă în viitor, tânărul sucevean a spus că își dorește să lucrez ca fotograf pentru o revistă cunoscută, pentru o agenție de modele, pentru o companie de beauty. „Peste maxim 2-3 ani, mă văd lucrând la o revistă precum Vogue, Harper’s Bazaar sau Elle, având un studio mai performant, la cele mai înalte standarde posibile. Punctele mele forte sunt cu siguranță pasiunea și seriozitatea, pentru că iubesc cu adevărat ceea ce fac și nu voi renunța niciodată”, a completat Tibi Vîntur.
“Tibi folosește suportul uman pentru a promova niște produse”
Artistul Victor T. Rusu a vorbit mai întâi despre fenomenul fotografiatului, care este la îndemâna oricui, și fotografia ca artă. „Tibi folosește suportul uman pentru a promova niște produse, un ruj, o pieptănătură, dă utilitate fotografiei. El și-a creat o nișă, fotografia de produs (cosmetic, vestimentație), și-a construit un laborator și cu destulă precizie folosește lumina artificială”, a spus Victor T. Rusu, care i-a dorit tânărului să ajungă cât mai curând pe prima pagină din Vogue.
Artistul plastic sucevean Constantin Ungureanu BOX și-ar fi dorit ca Tiberiu Vîntur „să construiască o imagine poetică”, cu ajutorul aparatului de fotografiat. „Tiberiu face fotografie de reclamă. Nu face o imagine artistică, nici documentară. Nu caută liricul, caută prozaicul. Eu îi recomand imaginea poetică, să caute misterul…”, a încheiat artistul.
Expoziția poate fi vizitată la Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava până pe 22 septembrie.