Numărul sucevenilor cu drept de vot care s-au prezentat duminică la urne, până la ora 17:00, este cu mult mai mic decât cel înregistrat până la aceeași oră la alegerile locale din data de 10 iunie 2012. Potrivit raportării de la ora 17:00 a Biroului Electoral Județean, 26,35% dintre alegătorii suceveni și-au exprimat opțiunea la Referendumul național pentru demiterea președintelui României. De precizat că la alegerile locale de anul acesta, prezența la vot a sucevenilor la ora 17:00 a fost de 43,91%.
Din datele oferite de BEJ Suceava rezultă că la urne s-au prezentat mai mulți suceveni din mediul rural (27,69%) și mai puțini din mediul urban (24,35%)