Prezența lui Bartolomeu I la întronizarea Papei Francisc, o premieră istorică



Patriarhul ortodox grec Bartolomeu I, prezent marți în Cetatea Vatican, la Roma, unde a asistat la întronizarea Papei Francisc, a anunțat că prezența sa la mesa inaugurală a noului pontificat reprezintă o premieră istorică, relatează AFP.
„Nici măcar înainte de schisma din 1054 (despărțirea Bisericii din Orient de cea din Occident), niciun patriarh de la Constantinopol nu a fost prezent la întronizarea vreunui Papă”, a declarat Bartolomeu I pentru un post turc de televiziune, o declarație preluată marți de presa greacă.
„Acest lucru nu s-a întâmplat nici după 1054”, a subliniat conducătorul spiritual al ortodocșilor greci
„Acest gest vrea să arate importanța pe care eu o atribui relațiilor amicale dintre cele două biserici”, a adăugat Patriarhul grec.
Adept al unui dialog interreligios, Bartolomeu a plecat marți de la Istanbul, unde se află sediul Patriarhiei, pentru a asista, la Roma, la liturghia de întronizare a Papei Francisc, anunța Patriarhia într-un comunicat.
La anunțul retragerii Papei Benedict al XVI-lea, în februarie, Bartolomeu și-a exprimat „tristețea”, salutând un „prieten” al Bisericii din Orient.