Prezența la vot, la nivel național, a fost, la ora 19.00, de 26,52 %. Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (21,63%), dar mai mică decât la cele din 2007, informează Mediafax. Prezența la vot în Capitală la ora 19.00 a fost de 22,24 %, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 și 2009.Procesul de votare pentru europarlamentare a început deja în afara țării, duminică, la ora 00.00, ora României, la secțiile de votare organizate pentru cetățenii români în Australia (Canberra și Sydney).Având în vedere diferențele de fus orar, următoarele secții de votare deschise în afara țării au fost cele de la Tokyo, Seul și Phenian – ora 01.00, ora României.Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, era, la ora 19.00, de 26,52 %, din care 23,69 % în mediul urban și 30,37 % în rural, a anunțat, duminică, la ora 20.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (21,63%), dar mai mică decât la cele din 2007 (27,29%).Muhuleț a precizat că în 24 de județe prezența la urne înregistrată până la ora 19.00 este superioară mediei naționale.Cea mai mare prezență se înregistra în: Olt – 37,93%, Ilfov – 34,21%, Mehedinți – 33,16%, Dâmbovița – 31,89% și Dolj – 31,37%.Cea mai scăzută prezență se înregistra în: Maramureș – 20,53%, Ialomița – 22,06%, Tulcea – 22,34%, Timiș – 22,75% și Brăila – 23,21%.Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.





