Prevalența consumului de droguri, tranchilizante și substanțe noi psihoactive este 23,2 la sută, de-a lungul vieții, în rândul studenților români, cele mai consumate fiind canabisul, ecstasy, ciupercile halucinogene, ketamina, cocaina, LSD și amfetaminele, rezultă din Raportul anual al ANA.
Agenția Națională Antidrog (ANA) a prezentat, joi, Raportul național privind situația drogurilor, pentru prima dată fiind inclus și un studiu realizat în rândul studenților din opt centre universitare din România.
Studiul a indicat o prevalență a consumului de droguri de-a lungul vieții de 23,2 la sută, aici fiind incluse toate tipurile de droguri ilegale, dar și tranchilizantele (administrate fără prescripție medicală) și substanțele noi cu proprietăți psihoactive (SNPP) comercializate sub numele de „droguri legale sau plante etnobotanice”.
Conform datelor prezentate, dintre drogurile ilegale cel mai consumat este canabisul (20,9 la sută), urmat de ecstasy (2,5 la sută), ciupercile halucinogene, ketamina, cocaina, LSD și amfetaminele.
„Heroina înregistrează valori sub unu la sută. SNPP au o prevalență pentru consumul de-a lungul vieții de 9,5 la sută, iar consumul de tranchilizante fără prescripție medicală înregistrează valoarea de 3,6 la sută”, rezultă din studiu.
Potrivit documentului citat, prevalența consumului oricărui tip de drog de-a lungul vieții în populația generală (15 – 64 de ani) este de 4,3 la sută. Totodată, pentru categoria de vârstă 15 – 34 de ani, prevalența consumului oricărui tip de drog de-a lungul vieții este de 10,5 la sută, iar la elevii de 16 ani, de 10 la sută (fără SNPP).
Cele mai consumate droguri cel puțin o dată în viață sunt: canabis (1,6 la sută), SNPP (doi la sută), ecstasy (0,7 la sută) pentru populația generală 15 – 64 de ani; SNPP (șase la sută), canabis (4,5 la sută), ecstasy (1,3 la sută) pentru tinerii din categoria de vârstă 15-34 ani; canabis (7,2 la sută), inhalante (7,2 la sută) și SNPP (5,3 la sută) pentru elevii de 16 ani.