Prețurile produselor lactate proaspete ar putea crește în primele luni ale anului viitor, după aderarea României la Uniunea Europeană, a declarat, ieri, vicepreședintele Asociației Patronale din Industria Laptelui (APRIL), Ioan Bălan.
„Pe segmentul de lapte praf și unt, prețurile vor stagna, în timp ce în sectorul produselor lactate proaspete se vor înregistra scumpiri în primele luni din 2007, când piața va fi invadată de produse din afară”, a afirmat Bălan.
El a adăugat că și segmentul de brânzeturi va fi marcat de un avans important al importurilor, după aderarea la UE.
„Vor veni brânzeturi mai ieftine, nu neapărat de calitate mai bună”, a spus vicepreședintele APRIL.
El a precizat că sectorul laptelui și al produselor lactate din România înregistrează probleme legate atât de calitate, cât și de cantitate. Bălan estimează că cel puțin 85% din producția de lapte din România nu corespunde normelor europene.
„Cu indulgență, putem aprecia că 85% din cantitatea de lapte produsă în România este neconformă și nici la capitolul cantitate nu stăm foarte bine. Vom avea cel mai scump lapte conform din UE, iar procesatorii vor fi nevoiți să importe lapte, mai ales în perioada de primăvară și iarnă, când cererea crește, pentru a contrabalansa prețurile care vor exploda”, a spus Bălan.
El a arătat că dispersia producătorilor și lipsa de capital pentru investiții sunt probleme semnificative.
„Nu avem încă structuri la nivel județean, care să realizeze rapid documentația pentru obținerea de finanțări pentru producători, iar procedurile trebuie simplificate”, a afirmat reprezentanrul APRIL.





