Peste 70% dintre cei interesați să cumpere o locuință în unele cartiere din București, precum Doamna Ghica, Colentina, Militari, Rahova sau Berceni, vor să acceseze „Prima Casă”, nefiind eligibili și pentru alte tipuri de credite ipotecare, astfel că odată cu epuizarea fondurilor alocate de stat pentru program prețurile locuințelor ar putea scădea accelerat în aceste zone deoarece cererea se va reduce.
„Încheierea programului «Prima Casă» creează premisele unei scăderi accelerate a prețurilor în cartiere în următorul interval de aproximativ 3 luni, atât cât este estimat până la epuizarea fondurilor disponibile prin acest program guvernamental. Peste 70% din totalul cererii solvabile existente astăzi pentru oferta disponibilă în anumite cartiere din capitală s-ar putea evapora o dată cu stoparea programului. Până în momentul reîntâlnirii cererii solvabile cu oferta disponibilă, putem anticipa o deconectare a unei bune părți a pieței imobiliare de la tranzacționare. În lipsa soluțiilor de creditare, pe termen mediu, efectul de scădere a prețurilor poate fi resimțit în toate zonele din București”, se arată într-un comunicat al HomeFinders.ro.
Portalul, specializat în achiziția de locuințe, a realizat un studiu în perioada mai 2012-mai 2013 pe un eșantion de peste 464 de cumpărători de locuințe în București, pentru a stabili cați dintre ei pot finanța achiziționarea locuinței doar prin programul „Prima Casă”.
Din studiu a reieșit că 167 persoane dintre cei intervievați (adică 36%) ținteau o achiziție de locuințe în cartierele tradiționale din Capitală, iar pentru mai mult de 70% dintre aceste persoane bugetele de achiziție erau asigurate de programul „Prima Casă”. Printre cartierele luate în considerare se numără 1 Decembrie, Doamna Ghica, Colentina-Fundeni, Militari-Apusului/Pacii, Rahova, Berceni, Drumul Taberei/Ghencea, Pantelimon, 13 Septembrie-Sebastian, Basarabiei-Costin Georgian, Piața Sudului sau Nicolae Grigorescu.
Totodată, 116 dintre cumpărătorii intervievați (adică un procent de 25%) intenționau să achiziționeze un apartament în unele zone semicentrale. Dintre aceștia, ponderea celor care depindeau de programul „Prima Casă” era de aproximativ 32% (jumătate față de procentul celor care erau interesați de cumpărarea unei locuințe în cartiere).
Zone semicentrale sunt considerate în studiu Tineretului/TimpuriNoi, Brâncoveanu Parc, Lacul Tei-Parcul Circului, Baba Novac, Iancului, Ștefan cel Mare, Moșilor, Vitan Nou și Piața Muncii.
Restul, de 39% dintre respondenți, urmăreau un apartament în zona centrală și de nord a capitalei, dintre care 18% aveau ca opțiune de finanțare exclusiv programul „Prima Casă”. Calea Calarașilor, Decebal, Nerva Traian, Bulevardul Unirii, 13 Septembrie-Panduri, Piața Victoriei, Mihalache, Turda, Dorobanți, Aviației, Băneasa și Barbu Văcărescu.
„Au apărut în piață proprietari care nu vor să-și asume riscul de a amâna vânzarea în contextul epuizării fondurilor disponibile Prima Casă și acceptă sau chiar propun un nivel mai scăzut al prețurilor pentru a fi competitivi în raport cu celelalte oferte”, a declarat Matei Maloș, managing partner HomeFinders.ro.
De asemenea, acesta nu exclude un blocaj total în trimestrul patru din 2013 în zonele în care cererea solvabilă este mult mai redusă față de oferta disponibilă pe piață.
Potrivit HomeFinders.ro anul trecut au fost tranzacționate 22.000-24.000 proprietăți în București, aproximativ 40% fiind finanțate prin programul „Prima Casă”.
Valoarea finanțărilor acordate prin programul „Prima Casă” în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în trei luni, dacă se va menține ritmul actual de contractare.