Companiile de asigurări au majorat tarifele la polițele de răspundere civilă auto (RCA) valabile în 2009 cu procentaje cuprinse între 10% și 30%, iar în unele cazuri au diferențiat nivelul primei în funcție de marca și vechimea mașinii, vârsta, experiența și județul în care domiciliază șoferul. În unele cazuri, cum ar fi Euroins (fostă Asitrans) sau Interamerican, creșterea tarifelor s-a situat sub 10%, în timp ce la Allianz-Țiriac sau Omniasig polițele RCA sunt mai scumpe față de 2008 cu aproximativ 20%, iar la Astra, Unita sau Generali majorarea primei de asigurare a depășit 25%.
În cazul persoanelor fizice, polița RCA pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică de până la 1.200 centimetri cubi costă între 264 lei și aproape 360 lei.
Potrivit datelor asigurătorilor, în cazul unui autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201 și 1.400 centimetri cubi, o persoană fizică va plăti între 260 lei și peste 460 lei.
La autovehiculele cu motor între 1.800 și 2.000 de centimetri cubi, șoferul va plăti între 500 lei și 700 de lei, în funcție de asigurător.
Au crescut limitele de despăgubire
Modificarea tarifelor la polițele RCA a fost cauzată, în primul rând, de creșterea limitelor de despăgubire ale asigurătorilor în cazul producerii unor daune.
În acest an, limitele de despăgubire ale companiilor autorizate să emită asigurări RCA vor fi de 300.000 de euro pentru daune materiale și de 1,5 milioane de euro pentru vătămări corporale, dublu față de anul 2008.
În 2010, limitele vor ajunge la 500.000 euro pentru daune materiale și la 2,5 milioane de euro pentru vătămări corporale.
În plus, companiile au majorat primele la polițele RCA în încercarea menținerii unui echilibru între veniturile din subscrieri și cheltuielile aferente daunelor acoperite de aceste polițe.
Numeroși reprezentanți ai asigurătorilor au afirmat în 2008 că activitatea pe segmentul RCA provoacă pierderi companiilor și au anunțat că vor majora tarifele practicate și vor aplica criterii de selecție a clienților pentru reducerea daunalității.
Criterii diverse la calcularea tarifelor RCA
Spre exemplu, Asirom, BT Asigurări, Generali, Clal România sau Allianz-Țiriac Asigurări utilizează mai multe criterii la calcularea tarifelor RCA, precum marca și vechimea autovehiculului, vârsta, experiența, starea civilă și județul în care domiciliază șoferul.
Spre exemplu, la OTP Garancia, polițele sunt mai scumpe pentru posesorii de mașini cu motoare de 1,2-1,6 litri care locuiesc în județele Argeș, Brașov, Constanța, Galați, Iași, Neamț, Timișoara și Botoșani.
În luna decembrie 2008, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a autorizat 16 companii de profil să emită polițe RCA în acest an, respectiv ABC Asigurări, Allianz-Țiriac, Asiban, Ardaf, Asirom, Euroins (fostă Asitrans), BCR Asigurări, BT Asigurări, Carpatica Asig, Clal, Generali, Interamerican, Omniasig, OTP Garancia, Astra și Unita.
În 2007, companiile autorizate pe acest segment de piață au subscris venituri de 1,5 miliarde de lei, în creștere cu 22% față de anul precedent.
Cei mai importanți asigurători au fost Omniasig – 238,14 milioane de lei, Asirom – 204,19 milioane de lei și Unita – 191,35 milioane de lei.
Valoarea daunelor acoperite de asigurători s-a ridicat în 2007 la 838,32 milioane de lei, în urcare cu 26,4%.
Prețurile la RCA au crescut cu 10-30%
