Prețurile practicate în România pentru electronice s-au situat, anul trecut, la 95% din media UE, nivel similar cu cel înregistrat în Germania și mai ridicat decât în unele state central și est-europene precum Polonia, Cehia sau Bulgaria, potrivit Biroului de Statistică al UE, Eurostat.
România a ocupat, la acest capitol, locul 27, Eurostat analizând 37 de state.
În Polonia, prețurile au reprezentat 93% din media UE, în Cehia 92%, iar în Bulgaria 83%, potrivit unui studiu al Eurostat.
În același timp, prețurile din România au fost inferioare celor din Slovenia, unde au fost egale cu media UE, Ungaria (97% din media UE) și Slovacia (96% din media UE).
Cele mai ridicate prețuri au fost înregistrate în Islanda, acestea fiind cu 41% peste media UE.
În ceea ce privește prețurile electrocasnicelor, România a ocupat anul trecut locul 27, la egalitate cu Muntenegru, prețurile din cele două state reprezentând 93% din media UE.
Și pentru aceste produse, prețurile din România au fost apropiate de cele din Germania, stat care a ocupat poziția 26, cu 94% din media UE.
Studiul Eurostat include prețurile a circa 130 de electronice și a aproximativ 100 de electrocasnice, fiecare țară incluzând produsele tipice consumului intern. Eurostat a cuprins în analiză 37 de state europene.