Prețurile automobilelor noi au scăzut anul trecut în România cu 2,3%, aproape de media din UE



Prețurile automobilelor noi s-au diminuat anul trecut cu 2,3% în România, ritm apropiat de scăderea medie de 2,5% înregistrată la nivelul Uniunii Europene (UE), în timp ce în Slovacia reducerea prețurilor a depășit 17%, iar în Bulgaria 13%.
În 24 de state membre prețurilor la automobile au scăzut, în timp ce în trei țări au urcat, se arată într-un raport al Comisiei Europene. Creșteri ale prețurilor au înregistrat Portugalia (2,6%), Italia și Malta (ambele cu 0,2%). Dintre statele în care prețurile au evoluat negativ, 18 au avut scăderi mai mari decât România, iar cinci mai mici.
Prețurile au coborât anul trecut în toate cele zece state care nu sunt parte a zonei euro. Cea mai mică scădere, în aceste state, a fost raportată în Suedia (1,1%), urmată de România (2,3%) și Danemarca (3,6%).
România a avut a doua mare creștere din UE a prețurilor nominale, scumpirea excluzând inflația fiind de 4,7%, mai mică doar decât în Portugalia (6,2%). La nivelul spațiului comunitar, prețurile nominale au urcat cu 0,3%. Inflația din UE a fost de numai 2,8% în ianuarie, față de 7% în România, potrivit datelor din raport. Prețurile nominale au scăzut în 13 state și au urcat în 14.
Cele mai mari scăderi nominale au avut loc în Slovacia (-14,2%) și Bulgaria (-9,2%).
Prețul nominal plătit de consumatori include reduceri, TVA și taxe de înmatriculare.