STEAUA

Prețuri prohibitive pentru fotbaliștii doriți de alte cluburi



Prețuri prohibitive pentru fotbaliștii doriți de alte cluburi
Prețuri prohibitive pentru fotbaliștii doriți de alte cluburi

Președintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că este posibil ca portarul Carlos să plece, însă numai pentru două milioane de euro, iar sumele pentru care ar putea fi cedați jucătorii Victoraș Iacob (foto) și Nicolae Dică sunt de trei, respectiv patru milioane de euro. „Sunt oferte pentru jucători, dacă îmi oferă banii care îmi convin, îi dau. Doi jucători nu-i dau pentru nimic în lume: Rădoi și Nicoliță. La fel Goian și Ghionea, nu ne putem despărți de ei. Restul? Dică da, Iacob da, Boștină da…Patru milioane Dică, trei milioane Iacob, altfel nu îi dau”, a spus conducătorul stelist. Becali a afirmat că fundașul Mihai Neșu nu va pleca de la Steaua. „Am vorbit cu Oleg Protasov (n.r. – antrenor la Dnepr Dnepropetrovsk), nu este adevărat așa ceva. Sunt niște impresari, niște puști, le-am zis că le rup picioarele dacă mai vin pe-aici”, a spus el. Finanțatorul FC Steaua a precizat că portarul Carlos ar putea părăsi gruparea din Ghencea. „Sunt oferte pentru el. Este posibil să plece Carlos, dar pe două milioane de euro. Clubul lui din Portugalia are 20 la sută dintr-un transfer”, a spus Becali, care a glumit pe seama faptului că portarul portughez l-a udat din cap până în picioare cu șampanie la festivitatea de decernare a medaliilor de campioni, stricându-i costumul. „Ce să-mi ia el costum…îmi iau eu, îi opresc 10.000 de euro, n-o să mai stropească niciodată în viața lui. Era fericit, dar trebuie să plătească. Glumesc, normal, era distracție, băuse și el ceva…”, a râs Becali.
– Mai vor încă 2-3 jucători
Gigi Becali a menționat că Steaua va mai achiziționa doi-trei jucători. „Trebuie să ne mișcăm repede, mai avem o lună. Dacă ne interesează străini? Eu vreau jucători români. Olăroiu și Mihai Stoica mă omoară cu străini, dar eu nu vreau. Îmi spun ei de jucători, nu țin minte cum îi cheamă, că nu mă interesează. Mă mai îndoaie ei câteodată, dar eu tot la românii mei trag. Cu ei am făcut performanțe, de ce să nu dau bani la românii mei”, a spus Becali. Întrebat dacă a vorbit cu fostul atacant stelist Adrian Neaga despre o posibilă revenire în Ghencea, oficialul FC Steaua a replicat: „Ce să vorbesc cu Neaga? Vorbeam aici între noi că ar fi bine să-l dăm pe Andrei Cristea și să vină Neaga, dar de aici și până la a face…”.
Becali a declarat că a renunțat la transferul mijlocașului Răzvan Cociș de la Șerif Tiraspol. „A dat declarația aia, a zis că vrea în străinătate. Vreau să văd și eu la ce club mai mare ca Steaua, se duce, sunt curios. Nu e vorba că m-a jignit. Cum o să fie rampă Șerif, cine-l vede? L-a sfătuit cineva probabil”, a menționat finanțatorul grupării din Bulevardul Ghencea.
Lui Hagi nu i s-a propus postul de președinte
Gigi Becali a afirmat că nu i-a propus lui Gheorghe Hagi funcția de președinte la Steaua, fiind vorba doar de o discuție privată cu managerul general Mihai Stoica și cu antrenorul Cosmin Olăroiu. „S-a discutat de asta, dar nu cred că ar vrea, el își dorește să antreneze, deci nu s-a materializat nimic. A fost o discuție între mine, Mihai și Olăroiu. Apoi am vorbit cu Hagi, iar din discuție am înțeles că are de gând să antreneze, deci nu i-am mai propus nimic. N-o să fie Hagi președinte. Doar ne-am gândit noi, după ce a plecat de la Timișoara, că ar fi o variantă, dar nu a fost nicio propunere, Gică vrea să rămână antrenor”, a comentat el.



Recomandări