Aproape jumătate dintre cei care sunt interesați să cumpere o locuință au ca principal criteriu de selecție prețul, fără să țină cont de zona în care se află aceasta, reiese dintr-un studiu realizat de firma Be Igloo pe un eșantion de 4.500 de persoane.
„Peste 45% dintre cei care doresc să cumpere o nouă locuință sunt interesați în primul rând de prețul și de suprafața apartamentului. Locuința este astfel aleasă în funcție de buget, de costurile de intreținere și abia apoi în funcție de zonă. Studiul Be Igloo arată că ultimii doi ani de criză au reorganizat lista de priorități a celor interesați să-și cumpere un apartament”, se arată într-un comunicat al firmei.
Prin intervievarea clienților din portofoliu Be Igloo, în legătură cu zona în care doresc să fie amplasată locuința pe care vor să o cumpere, a reieșit că 45% dintre aceștia solicită o ofertă generală, pe tot Bucureștiul. Ei nu mai cer oferte doar pentru un cartier sau două, ci vor să compare prețurile din toate ansamblurile, indiferent de zonă.
În anii de dinaintea crizei, majoritatea clienților, indicau direct cartierul sau cartierele în care doreau să cumpere o locuință și nu erau foarte atenți la prețuri.
„Criza i-a obligat pe românii care încă mai au un buget pentru o locuință să fie mai precauți când vine vorba de cheltuirea banilor. Ei preferă să se uite cu mare atenție la toată oferta de pe piață, chiar dacă acest lucru întârzie procesul de achiziție, și să cumpere acolo unde prețurile sunt cele mai atrăgătoare, lăsând zona pe planul doi”, se menționează în comunicat.
Cei care au drept criteriu principal de alegere a unei locuințe zona în care aceasta este amplasată, se îndreaptă cu preponderență spre cartierele mai ieftine, dar aflate în apropierea centrului orașului. Astfel, 30% dintre cumpărători își doresc o locuință în cartierul Titan, iar 13% în Militari.
Zonele cel mai puțin căutate sunt Berceni, Drumul Taberei (din cauza lipsei liniei de metrou) și zona de nord a Capitalei (din cauza accesului greu și a prețurilor piperate), pentru care optează mai puțin de un procent dintre clienții interesați de o nouă locuință.
„Nu este deloc surprinzator faptul ca oamenii aleg zone precum Titan și Militari dacă luăm în considerare că aici apartamentele cu două camere au prețuri începând cu 52.000 de euro, iar în celelalte zone prețurile sunt aproape duble”, consideră autorii studiului.
După preț și suprafață, un alt punct important pe lista celor interesați să cumpere un apartament se numără și aspecte legate de costurile de întreținere ale locuinței, sistemul de pază sau calitatea clădirii.
Be Igloo are în portofoliu proiecte imobiliare precum Optima și Armonia din Titan, Ten Blocks și West Park din Militari, My Dream Pipera, Residenz Chitila, Green City, Evocasa Selecta, Viva Brașov și Green Hills Piatra Neamț.