Prețul petrolului a crescut cu circa 3 dolari pe baril în timpul ședinței de tranzacționare de ieri față de cotațiile de la închiderea de luni, după ce relaxarea politicii monetare în Australia a determinat reacții optimiste în piețe, fiind anticipată creșterea cererii de carburanți.
Autoritățile australiene au redus dobânda de politică monetară cu un punct procentual, iar traderii se așteaptă ca bănci centrale din alte regiuni și țări să adopte măsuri similare, care ar sprijini creșterea economică și, implicit, cererea de petrol.
Prețul petrolului destinat pieței americane, tranzacționat la New York, a crescut cu 3,22 dolari, la 91,03 dolari pe baril până la ora 11:45 GMT. Cotația a scăzut luni cu 6,07 dolari, la 87,81 dolari pe baril, după ce a atins, în cursul zilei, minimul ultimelor opt luni, de 87,56 dolari pe baril.
Țițeiul Brent, de referință la Londra, s-a apreciat cu 2,42 dolari pe baril, la 86,1 dolari.
„Este o oarecare recuperare, dar nesemnificativă comparativ cu scăderile care au avut loc. Ar fi o prostie să ne gândim la un nou trend ascendent”, a declarat un analist pentru Reuters.