Prețul construcțiilor crește cu minim 20%, influențat de costul materialelor și manopera mai scumpă



costurilor cu materialele de construcții, de transport și a forței de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX Laurențiu Plosceanu, președintele ARACO.
„Estimez că la sfârșitul primului trimestru, prețul mediu al unei suprafețe construite va urca cu minim 20%, prin preluarea în devizul lucrărilor a majorării costurilor materialelor de construcții, cheltuielilor de transport, motivate de scumpirea carburanților și a manoperei”, a afirmat președintele Asociației Române a Antreprenorilor în Construcții (ARACO).
Directorul general al Holcim România, Markus Wirth, a declarat, marți că prețul cimentului va urca în acest an cu 10-12%, creștere similară cu cea din 2007, ca urmare a majorării costurilor cu utilitățile, materia primă, impozitele și forța de muncă.
Totodată, el a afirmat că nu știe dacă industria producătoare de ciment va opera o singură majorare de preț în acest an.
„În România este cel mai scump ciment din Europa. O nouă majorare de 12% înseamnă în costul final mediu al unei lucrări o creștere de 4-5%, fără să luăm în calcul și majorările pe care le generează altor produse, precum betonul sau mortarele”, a spus Răzvan Niculescu-Aron, vicepreședintele Patronatului Societăților din Construcții (PSC).
Directorul Holcim, companie care deține o cotă de 28-30% pe piața cimentului din România, a adăugat că în acest an vor avea loc majorări de prețuri și la agregate și betoane.
Plosceanu a estimat că materialele de construcții dețin în medie o pondere de 50% din prețul final al unei construcții, iar transportul și manopera pot reprezenta 5-7%, respectiv 15-18%. Mecanizarea utilajelor pot reprezenta 18-20% din costul final, restul fiind reprezentat de alte cheltuieli indirecte.
Pe de altă parte, vicepreședintele PSC consideră că materialele de construcții ocupă o pondere de 70% din prețul final mediu al lucrărilor, restul fiind completat de manoperă. El a inclus în cheltuielile cu materiale de construcții pe cele de transport, manopera cuprinzând, în opinia sa, și mecanizarea utilajelor.
Prețul cimentului a fost majorat de principalii producători și anul trecut.
„Nu ne surprinde o nouă majorare, ultima având loc la mijlocul anului trecut. Trebuie să găsim formulele de decontare cele mai accesibile”, a spus Plosceanu.
Aron a afirmat că așteaptă „reacțiile” celorlalți doi importanți jucători de pe piața de profil, subsidiarele grupurilor Lafarge (Franța) și HeidelbergCement (Germania).
„Este interesant de văzut ce fac și ceilalți jucători. Știu că și-au diminuat exporturile ca să asigure piața din România, unde oricum se vinde cel mai scump ciment din Europa”, a zis Aron.
La sfărșitul anului trecut, Plosceanu a afirmat că majorarea prețurilor la materialele de construcții și la locuințe este artificială, producătorii și dezvoltatorii urmărind profituri prea mari.
El a estimat că piața românească a construcțiilor va avea nevoie, în perioada 2008-2009, de circa 550.000 de muncitori, față de cei 380.000 de oameni disponibili în prezent.
Potrivit lui Aron, piața construcțiilor din România a depășit nivelul de zece miliarde de euro în 2007, urmând ca în acest an valoarea acesteia să se majoreze cu cel puțin 20%.