Prețul carburanților la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluția cotațiilor de bursă la țiței, cursul valutar și taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câștigurile nefiind reflectate corespunzător
Concluzia rezultă din raportul întocmit în cazul producătorilor și distribuitorilor de benzină și motorină, document aflat pe masa premierului și obținut de MEDIAFAX.
Principalele companii care distribuie carburanți în România sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL și OMV.
„Urmare analizelor de risc efectuate, a rezultat că, în perioada anului 2010, piața pe care operează producătorii și distribuitorii de carburanți a suferit mutații remarcabile concretizate în practicarea unor prețuri mari la pompă, în condițiile în care categoriile de cheltuieli cu costurile de producție și distribuție (cu excepția TVA și accize) au rămas relativ constante sau au prezentat evoluții nesemnificative. Pe cale de consecință, în mod normal din punct de vedere fiscal, această situație ar fi trebuit să genereze profituri mult mai mari și, prin urmare, impozit pe profit mai mare, precum și TVA de plată majorată”, se arată în document.
Verificările efectuate au indicat că, în cursul anului 2010, când prețul la pompă a urcat cu aproximativ 20%, au existat mai multe situații în care s-a declanșat o creștere semnificativă a acestuia, iar analiza efectuată a indicat că, în majoritatea cazurilor, scumpirile au fost efectuate concomitent, ca urmare a deciziilor consiliilor de administrație, la nivelul tuturor companiilor verificate, prețurile de desfacere la pompă fiind aproape identice.
„Conform datelor prezentate de companiile petroliere, a rezultat că, în cursul anului 2010, ponderea taxelor în structura prețului la pompă a scăzut de la 52,5% la începutul anului la 49,8% la sfârșitul perioadei (inclusiv în contextul creșterii TVA la 24%), aspect de natură să certifice faptul că nivelul de creștere al prețurilor la pompă nu poate fi justificat din punct de vedere al unei poveri fiscale”, se menționează în document.
O altă constatare este că atât în cazul vânzărilor en-gros către diverși clienți, cât și al vânzărilor cu amănuntul, prin stații proprii, ponderea taxelor în prețul practicat în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 nu a crescut, ci, dimpotrivă, a avut o scădere cu trei procente, în cazul benzinei, și cinci procente, în cazul motorinei.
În ceea ce privește evoluția cotațiilor de bursă pentru țiței, ca materie primă de bază, s-a constatat că, la începutul anului 2010, cotația de referință la New York a fost de 80 dolari pe baril, pentru ca la 15 decembrie 2010 petrolul să fie tranzacționat la circa 90 dolari. „Față de aceste date, nici în acest caz nu se justifică creșterea de circa 20% a prețului la pompă”, este concluzia Guvernului.
De asemenea, este menționată și o situație considerată „paradoxală”, arătând că, în cursul anului 2009, prețul net al cotațiilor a evoluat de la 470 dolari/tona benzină, la începutul anului, la 850 dolari/tona, la sfârșitul anului, iar prețul la pompă în România a crescut cu circa 50 bani/litru. În anul 2010 însă, în condițiile în care cotațiile au urcat de la 850 dolari/tonă, la începutul perioadei, la 980 dolari/tonă, la sfârșitul anului, prețul la pompă a crescut cu circa 1 leu/litru.
„Se constată astfel că, deși creșterea cotațiilor în 2009 a fost de aproape 100%, cu o creștere cu 380 dolari/tonă, prețul la pompă a urcat cu numai 50 bani/litru, iar în cursul anului 2010 creșterea cotațiilor a fost de numai 130 dolari/tonă, în timp ce prețul la pompă în România a crescut cu 1 leu/litru”, este o altă concluzie în documentul citat.
În ceea ce privește evoluția raportului de schimb dolar/leu se arată că la 7 ianuarie 2010 cursul de schimb era 2,9089, iar la 13 ianuarie 2011 de 3,2350, rezultând „o creștere nesemnificativă, de natură să nu justifice creșterea de circa 20% a prețului la pompă”.
Nici nivelul accizelor în structura prețului nu a cunoscut variații în cursul anului 2010, fiind stabilite la începutul anului în sumă fixă în lei la cursul de schimb euro/leu de la 1 octombrie 2010, respectiv 1,79 lei/litru la benzină cu plumb, 1,48 lei/litru la benzină fără plumb și 1,25 lei/litru la motorină.
„Acciza la benzină a crescut doar cu 3% în 2011 față de 2010, astfel că, luând în calcul și evoluția cursului valutar, nu se justifica o creștere cu 20% a prețului la pompă”, potrivit Guvernului.
Verificările autorităților relevă și existența unor nereguli în ceea ce privește rezultatele financiare ale companiilor petroliere.
„Din verificările efectuate a rezultat că, la sfârșitul perioadei analizate, profiturile înregistrate de companii nu reflectă evoluția veniturilor în raport cu evoluția principalelor categorii de cheltuieli obiective. Astfel, dacă avem în calcul că, per ansamblu, prețurile de vânzare la pompă au crescut cu circa 20%, creștere concretizată în majorarea în egală măsură a veniturilor, coroborat cu faptul că, față de anii anteriori, nivelul principalelor categorii de cheltuieli a rămas relativ constant sau a cunoscut creșteri nesemnificative, rezultă că exercițiile financiare trebuia să înregistreze o creștere proporțională a profiturilor și, pe cale de consecință, a impozitului pe profit. Urmare constatărilor făcute de organele de control a rezultat că, în realitate, aceste companii nu numai că nu au înregistrat profit, dar situațiile financiare contabile prezintă pierderi semnificative”, se mai afirmă în document.
Potrivit datelor transmise Bursei în luna noiembrie a anului trecut, Rompetrol Rafinare, deținută de KazMunaiGaz, a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 139,6 milioane dolari, mai mari cu 29,1% față de perioada similară din 2009.
În același interval, OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, a obținut un profit de 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro), în creștere cu 46%, conform informațiilor comunicate Bursei în noiembrie 2010.
AGA Petrotel-Lukoil din Ploiești, companie controlată de grupul petrolier rus Lukoil, a decis la finele lunii noiembrie majorarea capitalului social cu 583,2 milioane lei (aproximativ 136 milioane euro), de la 246,5 milioane lei la 829,7 milioane lei, pentru acoperirea pierderilor și asigurarea continuării activității.
În luna ianuarie, mai mulți șoferi au început să plătească cu mărunțiș prețul carburantului, nemulțumiți de nivelul ridicat, iar autoritățile au inițiat o serie de verificări privind prețul carburanților.