Cea mai reconfortantă declarație de după semifinalele Ligii Campionilor îi aparține lui Berlusconi: “Păcat, vroiam să-l concediez pe Ancelotti…” În schimb, Abramovici poate să scape de Mourinho fără regrete. Deși în plan sportiv portughezul și-a făcut treaba pe parcursul celor trei ani, atmosfera creată de el a atras multă antipatie în juru-i. Dar plecarea lui va declanșa resortul pseudo-nostalgiei, ca și în cazul lui Mihai Stoica, alt arogant cu vechi ștate.
Multe se pot comenta în urma acestor două meciuri pline de miez. A găzduit Istanbulul o finală Liverpool-Milan, peste doi ani Atena ridică mănușa. Va fi însă greu pentru greci să depășească spectacolul din curtea rivalilor istorici. Greu le este și acționarilor dinamoviști care vroiau “să bage bani”, însă doar reinvestind ce pica de la UEFA. Acum, când ar putea rămâne pe dinafară, buzunarele îi cam frig. O palmă a destinului și pentru un alt arogant de serviciu, care bate acum din buze după ce a tremurat inestetic din buric. Nu e totul pierdut, dar trebuie să se și transpire un pic. În schimb, deocamdată universul conspiră pentru a împlini orice îi trece prin cap unui arogant cu tradiție, că doar are palat. Amicul Berlusconi e în grafic, iar locul doi în ligă pare acontat. Dar aici înlănțuirea faptelor poate fi mai subtilă, căci a fi cap de serie în turul trei preliminar nu înseamnă automat accederea în grupe.
În fine, în ultimul timp faptele ne arată că la loviturile de departajare portarii mai scunzi au câștig de cauză. Aceștia au un plus de agilitate față de colegii de breaslă cu talie. Voinescu spunea despre Andrey că brazilianul nu sare după mingi, ci se lungește după ele. Interesant, însă la fel procedează aproape orice portar longilin. Cech, Van der Saar, Dida… Nu știu dacă se mai practică la antrenamente exercițiul acela specific, cu portarul care trebuie să plonjeze în stânga și în dreapta, sărind peste niște băncuțe așezate în lateral. Cei amintiți nu se arcuiesc mai deloc după mingile la firul ierbii, nu obișnuiesc să sară decât în plan vertical. De altă factură este, spre exemplu, Lobonț, un portar cu talie medie, dar care a fost poreclit de italieni “Pisica”, tocmai datorită salturilor sale. Fiindcă tot vorbim despre ultimul apărător, cred că suntem mult prea exigenți cu portarii străini din liga noastră. Exceptându-l pe Carlos, care a plătit din plin tribut faptului că s-a apucat să apere când alții își iau permisul de conducere, ceilalți au fost puși la zid pentru mult mai puțin. Andrey n-a pierdut nici un meci de unul singur, Edel a legat câteva meciuri sigure, dar a zburat din poartă fiindcă și-a respins în plasă o minge deviată din iarba udată abundent de administratorii rapidiști, iar de la Gaev ne-a rămas doar acea repunere cu mâna la Berbatov, uitând că un întreg tur de campionat Dinamo a fost cvasi-invincibilă cu el între buturi. Și când mă gândesc câte mingi respinge Van der Saar în față, câte gafe are pe conștiință Dida (ce autogol de autor a reușit acum câțiva ani, chiar în LC!), și cu toate astea nu s-a grăbit nimeni să-i mazilească! Sau să-i compare cu Carlos!
