Dinamo

Preț record pentru tricoul lui Dănciulescu



Tricoul purtat de atacantul Ionel Dănciulescu la meciul Dinamo – Gloria Buzău și mingea cu care a marcat golul 100 în culorile roș-albe au fost achiziționate pentru 5050 de lei, sumă care va fi donată unei persoane cu handicap, informează site-ul oficial al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare. Dănciulescu îi va înmâna, miercuri, la ora 13:00, la magazinul clubului, lui Sorin Gârboiu, câștigatorul licitației, tricoul purtat la meciul Dinamo-Gloria Buzău, scor 2-0, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, și mingea cu care a marcat golul 100 în culorile roș-albe. Suma obținută în urma licitației va fi donată lui Ghiță Ogrean, un băiat imobilizat într-un cărucior cu rotile, al cărui frate a participat la emisiunea „Dansez pentru tine” de la Pro TV. Fratele lui Ghiță Ogrean, Cornel, a participat anul trecut la emisiunea „Dansez pentru tine” de la Pro TV, unde a făcut pereche cu Elena Gheorghe și unde a ocupat locul trei. Ghiță Ogrean a avut ocazia de a se întâlni cu idolul său, Ionel Dănciulescu, la 1 decembrie 2006, atunci când atacantul dinamovist a fost prezent în platoul emisiunii „Dansez pentru tine”.
Lobonț spre Lazio?
Agenția Calciomercato, citând cotidianul Corriere dello Sport, a scris, marți, că oficialii clubului Lazio Roma au readus în actualitate interesul pentru portarul echipei Dinamo București, Bogdan Lobonț.
„Lazio caută portar, iar în vederile oficialilor se află Bogdan Lobonț și Marco Amelia de la Livorno”, scrie sursa citată. Lobonț a spus, în urmă cu o săptămână, că nu se pune problema să plece de la Dinamo în vacanța de iarnă. „Nu plec de la Dinamo. Am mai declarat acest lucru, nu mai am nimic de zis în plus”, a afirmat Lobonț. Despre interesul italienilor pentru portarul naționalei României s-a vorbit după dubla manșă dintre Lazio și Dinamo, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. De asemenea, Lobonț a fost urmărit și de trimiși ai clubului portughez Benfica Lisabona.



Recomandări