Cristian Chilat, presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamț, a fost prins, luni după-amiază, de polițiști.
Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, Cătălina Bădeanu.
Potrivit unor surse din Ministerul Administrației și Internelor, polițiștii și jandarmii l-au găsit pe Chilat datorită informațiilor furnizate de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.
Bărbatul a fost găsit ascuns într-o casă dintr-o comună aflată în apropierea municipiului Piatra Neamț. Acesta nu era înarmat și nu a opus rezistență în momentul în care a fost ridicat de forțele de ordine.
Conform anchetatorilor, Chilat a fost prins în localitatea Dragomirești, în casa unei rude a acestuia. În această locuință anchetatorii urmează să facă o percheziție.
Bărbatul va fi dus la Parchetul Tribunalului Neamț pentru audieri.
Tot la Parchet a fost audiat și Bogdan Mararu, care a fost împușcat de Chilat și a fost externat luni dimineață, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale. Mararu a fost audiat în acest caz în calitate de parte vătămată și urmează ca legiștii să stabilească numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima.
De asemenea, a fost audiat de procurori și patronul localului unde a avut loc asasinatul, acesta spunând că din poziția în care se afla nu l-a putut vedea pe atacator.
Cristian Chilat a fost căutat de sute de polițiști din Neamț și din județele limitrofe, care au instituit filtre pentru prinderea bărbatului.
De asemenea, Chilat a fost dat în consemn la toate punctele de frontieră din țară și au fost distribuite fotografii ale urmăritului atât polițiștilor, cât și jandarmilor.
La Piatra Neamț se află și șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, chestor șef de poliție Dan Valentin Fătuloiu, care va supraveghea ancheta în acest caz și va analiza activitatea Poliției Neamț în asigurarea ordinii și siguranței publice.
Cristian Chilat, zis „Falău”, este presupusul autor al asasinatului comis, duminică, într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamț, asupra lui Gheorghiță Mararu, cunoscut membru al unei grupări interlope.
Gheorghiță Mararu (32 ani) și fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamț, primul din aceștia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis „Falău”, care a scos pistolul și l-a împușcat de patru ori pe Gheorghiță Mararu și de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalți consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât și în exteriorul localului. Martorii incidentului au sunat imediat la 112, cerând ajutor.
Gheorghiță Mararu a suferit patru plăgi împușcate, trei în zona inimii și una în abdomen, iar când au sosit medicii avea deja doi litri de sânge în cavitatea toracică și era în stop cardio-respirator. Medicii i-au făcut masaj cardiac și i-au acordat primul ajutor, injectându-i și adrenalină pentru a-i reporni inima, însă victima nu a supraviețuit.
Bogdan Mararu a fost împușcat de două ori în abdomen și a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean.
El a fost externat, luni dimineață, de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, a declarat medicul Sorin Ciobanu, purtător de cuvânt al unității spitalicești.
Potrivit medicilor, bărbatul a avut două plăgi împușcate în zona abdominală, care au fost curățate și suturate, fără ca rănile să îi afecteze vreun organ intern.
Parchetul Tribunalului Neamț a declanșat investigații cu privre la împrejurările în care s-a produs incidentul, pentru infracțiunile de tentativă de omor și omor, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cu atât mai mult cu cât din primele date a reieșit că suspectul ar fi folosit arma în mod ilegal.
Surse din cadrul Poliției Județene Neamț au confirmat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul acuzat că l-a ucis pe Gheorghiță Mararu și l-a rănit grav pe fratele acestuia se numește Cristian Chilat, din Piatra Neamț, fiind un vechi dușman al familiei Mararu.
Zis și „Falău”, el fusese eliberat din închisoare înainte de termen, în urmă cu aproximativ trei luni.
Acesta a fost inculpat în 2008 pentru că, la o percheziție domiciliară, a fost descoperit armament în casa sa. Pistolul automat și gloanțele au fost cumpărate, de la Torino, în 2007, iar Chilat le-a spus procurorilor că și-a luat arma pentru că fusese amenințat cu moartea.
Ulterior, „Falău” a fost a fost arestat pentru incendierea unei mașini de lux a lui Bogdan Mararu, fiind vorba despre un Mercedes E 270 care a fost stropit cu benzină și distrus. Incidentul s-a produs în mai 2006, iar „Falău” a fost încarcerat ulterior, în urma probelor ADN.
Doi bărbați din Piatra Neamț, ambii în vârstă de 38 de ani, au fost acuzați de distrugere, după ce ar fi comis două atentate de tip mafiot în 2007 și 2008 incendiind două mașini. Cei doi, ale căror identități au fost protejate de polițiștii nemțeni, sunt acuzați că au comis două atentate de tip mafiot, în 2007 și 2008, incendiind mașinile lui Bogdan Mararu și Petru Voroneanu.
În noaptea de 9 spre 10 mai 2007, un Mercedes ce aparținea lui Bogdan Mararu a fost incendiat în Piatra Neamț, iar la începutul lunii ianuarie 2008 a fost incendiat un autoturism BMW X5 care aparținea omului de afaceri nemțean Petru Voroneanu.
Potrivit IJP Neamț, la perchezițiile făcute în casele celor doi au fost găsite o armă cu muniție, o cagulă și un baston telescopic de intervenție. Surse din Poliție declarau că cei doi ar face parte din anturajul lui Puiu Mironescu, care în 2006 a fost ținta unui atentat mafiot, fiind împușcat în apropierea locuinței.
În Piatra Neamț, seria atentatelor de tip mafiot, prin incendiere, a început în ianuarie 2005, când mașina judecătorului Cristian Catană, un Audi A4, a fost incendiată de persoane necunoscute.
În noiembrie 2005, o limuzină Audi A8, proprietatea lui Gheorghe Mararu, a fost distrusă într-un incendiu produs pe Bulevardul Traian, în zona sediului Asirom.
În februarie 2006, două autoturisme de lux apartinând unor cunoscuți oameni de afaceri nemțeni au fost incendiate de indivizi necunoscuți. Tot în februarie 2006, Puiu Mironescu, în vârstă de 34 de ani, a fost împușcat cu o armă de foc, în fața blocului în care locuiește.