Persoanele indicate de comisarul Nelu Fediuc ca posibili atentatori la viața sa spun că totul nu este decât o fabulație, cu unic scop denigrarea imaginii publice. Trei dintre aceste persoane și-au exprimat indignarea vizavi de modul în care fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret înțelege să împroaște cu noroi și au anunțat că la finalul cercetărilor pe care le efectuează procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava intenționează să-l dea în judecată și să-i ceară despăgubiri.
„Acuzații foarte grave, fără nici o probă”
Stelu Ciobaniuc, una din persoanele indicate de comisarul Nelu Fediuc ca fiind în spatele tentativei de eliminare fizică a sa, a declarat că nu-și dă seama cum a ajuns în această poveste.
„Pe mine mă surprinde această plângere, dar pot spune că procesomania este manifestarea unei boli, este o chestiune de psihiatrie. Acuzațiile sunt foarte grave, făcute fără nici o probă”, a precizat Stelu Ciobaniuc. Acesta a spus că nu a avut nici un conflict cu Nelu Fediuc, deși ambii locuiesc în Siret, și nu-i poartă dușmănie.
Ciobaniuc s-a arătat deranjat și de faptul că autoritățile sucevene nu stopează abuzurile și crede că acest lucru se datorează relațiilor pe care Nelu Fediuc le are prin diferite structuri.
„La DNA se știe foarte bine că are un cumătru, soția unei persoane importante de la DGA a lucrat în shop-ul pe care-l administra soția lui Fediuc, așa că cine să facă o anchetă serioasă?”, s-a întrebat Stelu Ciobaniuc.
Se cunoaște cu Fediuc de 23 de ani
Un alt nume indicat de comisarul Fediuc în plângerea penală este al sireteanului Marius Adochiței. Acesta a mărturisit că se cunoaște cu Fediuc de 23 de ani, dar nu are idee ce anume l-a determinat pe ofițer să vină cu astfel de acuzații.
„Nu-l înțeleg ce are cu mine. Poate că a încercat o anumită relație cu soția mea și nu i-a reușit și de atunci să-mi poarte pică. La final am să-l dau și eu în judecată, pentru că acuzațiile sale sunt total nefondate”, a spus Marius Adochiței.
Audiat la Poliție și la Parchet în acest caz, Adochiței și-a exprimat nedumerirea pentru neimplicarea structurilor locale în ceea ce se petrece la Siret, în probleme cu adevărat serioase și grave.
Călinescu: „Fediuc este singurul în măsură să argumenteze ce spune”
Fost coleg cu Nelu Fediuc la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, subcomisarul George Călinescu a declarat doar atât: „Afirmațiile sunt ale lui Nelu Fediuc și el este singurul în măsură să argumenteze ce spune”.
Celălalt polițist de frontieră implicat în acest scandal, inspectorul Gheorghe Irimescu, a mers pe aceeași idee: „Nelu Fediuc știe cel mai bine ce probe are. Altceva nu mai am ce comenta”.
Ieri l-am contactat și pe comisarul Fediuc, în speranța că va aduce mai multe lămuriri cu privirile la acuzațiile privind planul de atentat la viața sa. „Lăsați-mă să citesc ziarul și apoi pot să spun mai multe”, a fost declarația lui Nelu Fediuc, care apoi nu a mai răspuns la telefon.
Ancheta, în curs la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Comisarul Nelu Fediuc a depus anul trecut o plângere penală în care indică cinci persoane drept complotiști la viața sa. Persoanele vizate sunt Gheorghe Irimescu, inspector în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava, George Călinescu, subcomisar la IJPF Suceava, respectiv Marius Adochiței și Stelu Ciobaniuc, din Siret, respectiv Constantin Răileanu, din Mihăileni-Botoșani. În sesizarea depusă la Parchet, Nelu Fediuc arată că după audierea unei femei, care-l acuzase de viol, aceasta și-ar fi schimbat declarațiile.
„Aceasta și-a modificat plângerea și a arătat că în realitate a fost constrânsă să facă denunțul calomnios și de asemenea a arătat că cei cinci învinuiți i-au spus să caute persoane de origine moldovenească pentru a-mi provoca un accident rutier în care să-mi pierd viața contra unei sume de 30.000 de euro. De asemenea, cei cinci învinuiți au mai spus că au pregătit un autoturism marca Audi de culoare neagră pe care cetățenii moldoveni urmau să-l folosească pentru a intra în coliziune directă cu mine, accidentându-mă când mă aflam pe strada sau pe trotuar”, se arată în plângerea depusă de comisarul Nelu Fediuc. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar persoanele indicate de Nelu Fediuc au fost deja audiate, urmând ca procurorii să dea în scurt timp și o soluție.