Alina Kabayeva, presupusa amantă a premierului rus, Vladimir Putin, și fostă campioană olimpică la gimnastică ritmică, va apărea pe coperta primului număr al Vogue Rusia, lansat în ianuarie 2011, acest anunț stârnind numeroase controverse, informează dailymail.co.uk.
Alina Kabayeva va apărea pe coperta numărului din ianuarie 2011 al Vogue Rusia, alegerea redactorului-șef al revistei, Viktoria Davydova, dezamăgind numeroase vedete din lumea modei.
Deși Kabayeva, fosta medaliată cu aur la gimnastică ritmică la Olimpiada de la Atena din 2004, a negat zvonurile privind relația sa cu Putin, Davydova a plasat pe coperta revistei, între picioarele Alinei, titlul „Cea mai mare victorie a ei”.
De asemenea, există zvonuri potrivit cărora fosta gimnastă, în vârstă de 27 de ani, este și mama copilului ilegitim al lui Putin.
În urmă cu doi ani, în aprilie 2008, un ziar rus anunța că Alina Kabayeva este logodită cu Putin și că urmează să se căsătorească, după ce acesta va fi încheiat mandatul prezidențial. Sursa acestei știri era un organizator de nunți de la Sankt Petersburg, care fusese desemnat să se ocupe de recepția de după nuntă. Totuși, la scurt timp după apariția acestor știri, Putin a negat că ar avea o relație cu fosta gimnastă.
În mod misterios, tabloidul care publicase aceste informații a fost închis la scurt timp după apariția articolelor despre Putin și Kabayeva.
Anul trecut, Kabayeva a născut un băiețel, însă identitatea tatălui nu a fost făcută publică.