Prestația dezastruoasă a lui Britney Spears, prin care aceasta și-a anunțat întoarcerea pe scena muzicală după trei ani de absență, a contribuit la creșterea audienței galei premiilor MTV Video Music, care în ultimii trei ani a scăzut continuu, informează Reuters.
Potrivit datelor publicate de postul de televiziune MTV, peste 7 milioane de oameni au urmărit la televizor gala premiilor MTV Video Music, ce a avut loc duminică și care a fost organizată pentru prima dată în 24 de ani la Las Vegas.
Organizatorii au sperat că astfel vor înregistra o creștere a audienței, care a scăzut continuu în ultimii trei ani. Ceremonia MTV VMA de anul trecut, care a avut loc la New York, a atras 5,8 milioane de telespectatori, în scădere de la opt milioane în 2005 și 10,3 milioane în 2004, potrivit statisticilor Nielsen Media Research. Mult trâmbițata întoarcere a cântăreței a fost ridiculizată după ce Britney a apărut pe scenă îmbrăcată ca o dansatoare de strip-tease, într-un costum cu bikini negru și cizme lungi cu toc, și a început să mimeze versurile noului ei single „Gimme More”. Cântăreața în vârstă de 25 de ani se pregătește să-și lanseze primul album din ultimii patru ani, pe 13 noiembrie.
„Vă convine sau nu, ea a furat tot spectacolul”, a declarat Simon Cowell, unul dintre membrii juriului popularei emisiuni „American Idol”, echivalentul american al „Megastar”.
Cowell a declarat în emisiunea de știri mondene „Extra” că Spears a avut, „timp de 48 de ore, parte de mai multă atenție decât orice alt artist de pe planetă”.
Starul muzicii hip hop Kanye West și-a manifestat indignarea față de faptul că Britney Spears a fost aleasă să cânte în deschiderea galei de premii: „Nu pot să cred că va cânta. Nu a mai scos nici un hit de câțiva ani”. După ceremonie, cântărețul a declarat că Britney nu a dat dovadă de înțelepciune pentru că a acceptat „să fie exploatată (de MTV n.r.) pentru a aduce audiență”.
Magnatul Donald Trump a calificat prestația lui Spears drept „rușinoasă”.
Spears nu a făcut nici un comentariu în legătură cu aceste critici.





