Presiunea socială motivează mai mult un cuplu să adopte decât ideea că un copil va avea o familie

Cuplurile de români aleg să adopte un copil din cauza infertilității, a nevoii de împlinire personală sau din cauza presiunii sociale a grupului de prieteni sau a familiei extinse, fiind foarte rar menționată ideea de a oferi copilului șansa la o familie, rezultă dintr-un studiu ORA și UNICEF.
Studiul „Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu adoptabili” arată că motivul cel mai des invocat de cei care doresc să înfieze un copil este infertilitatea (41.4 la sută), o mare parte (35.2 la sută) menționând motive mixte – atât infertilitate, cât și alte motive medicale sau de natură umanitară.
„Infertilitatea (primară sau rezultată în urma unor complicații medicale) sau decesul unui copil biologic urmat de incapacitatea cuplului de a mai avea copii, au fost motivațiile principale cel mai des citate, atât în cadrul focus-grupului, cât și în timpul interviurilor. De asemenea, am întâlnit situații în care persoanele care au moștenit o boală genetică decid să nu aibă un copil natural, pentru a nu transmite gena respectivă”, a arătat unul dintre autorii studiului, Florin Lazăr.
Nevoia afectivă de împlinire personală
Apar ca motivații și nevoia afectivă de împlinire personală prin creșterea unui copil, dar și consolidarea relațiilor de familie.
„Cei mai mulți dintre părinții adoptivi susțin că prin adopție au vrut ca viața lor să capete un nou sens și echilibru și că se simt mai motivați pentru viitor, inclusiv pentru a munci”, mai rezultă din studiu.
Presiunea socială a grupului de prieteni sau a familiei extinse, în care cuplurile de aceeași vârstă din anturaj au deja copii, este de asemenea un factor motivant important, dar foarte rar apare menționată ideea de a oferi unui copil șansa de a avea o familie.
„În România adopția este susținută de un principiu mai sănătos: «să facem o familie», față de alte stat în care adopția este văzută ca o șansă pentru copil”, a declarat secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții, Bogdan Panait.
Autorii studiului au menționat că trebuie tratată ca situație aparte motivația familiilor asistenților maternali profesioniști care adoptă copilul pe care l-au avut în plasament, adesea de la vârste mici, și față de care au dezvoltat o relație de atașament.
Și în cazul lor, infertilitatea sau lipsa copiilor biologici poate fi un factor de influență în decizia de a adopta copilul pe care îl au în plasament.
În majoritatea cazurilor, inițiativa aparține soțiilor, dar de cele mai multe ori soții îmbrățișează foarte curând ideea de a deveni părinți adoptivi.
„În cazurile de infertilitate soțul care are probleme sugerează adopția ca modalitate de reducere a sentimentului de vinovăție asociat cu incapacitatea de a procrea”, mai rezultă din studiu.
Doar 1,2 la sută din familiile care vor să adopte sunt dispuse să accepte copii cu probleme medicale
Cuplurile de români, care doresc să înfieze, caută copii mai mici de trei ani, mai degrabă de sex feminin și fără probleme medicale, doar 1,2 la sută dintre ele fiind dispuse să adopte chiar și un copil bolnav, rezultă dintr-un studiu realizat de Oficiul Român pentru Adopții și UNICEF.
Studiul „Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu adoptabili” arată că familiile de români, care vor să adopte, preferă copii mai mici de trei ani (72.4 la sută), de sex feminin (41.7 la sută), fără probleme medicale (80.8 la sută), neprecizând neapărat, în scris, să fie sau să nu fie de o anumită etnie (21.1 la sută).
„Numai 1.2 la sută sunt dispuși să adopte copii cu probleme medicale și 39.9 la sută preferă un anumit copil, cel mai probabil cel cu care au avut un contact anterior, acesta beneficiind de o măsură de protecție în familia adoptatoare”, se arată în studiu.
Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții, Bogdan Panait, a precizat că numărul adopțiilor se menține relativ constant, media fiind în jur de 1.200 de adopții pe an.
El a adăugat că anul trecut a fost deschisă procedura de adopție pentru 1.848 de copii, față de 782 în 2005 sau 1.310 în 2008.
Șeful ORA a precizat că în România ar trebui creat un sistem național de adopție, „care nu există și nu a existat”, deoarece numărul de copii adoptabili este mult sub posibilități.
Bogdan Panait estimează că în 2012 ar putea fi peste 2.200 de adopții.
De asemenea, el a precizat că în sistemul de protecție sunt aproximativ 64.000 de copii, iar aproximativ 19.000 dintre ei sunt în grija unor asistenți maternali profesioniști, 23.000 în centre de plasament de stat sau private și alți 18.000 la rude de până la gradul al treilea.
Un copil din zece este adoptat de asistentul maternal care l-a avut în grijă
Un copil din 10 este adoptat de asistentul maternal care l-a avut în îngrijire, acest lucru conducând la ideea că existența unei relații anterioare cu copilul este un factor motivator pentru adopția acestuia, chiar dacă are un handicap sau este de etnie romă.
Inițiatorii studiului „Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu adoptabili” au precizat că părinții care au avut în plasament copilul, în calitate de asistent maternal profesionist (AMP), adoptă atât copii mai mari, cât și copii cu dizabilități.
Pe de altă parte ei atrag atenția că la momentul plasamentului mulți dintre copiii care au fost adoptați erau de vârstă mică, ceea ce ar putea însemna că sunt anumite familii care, din dorința de a primi mai repede un copil în îngrijire, aleg să solicite plasamentul.
„În cazul în care li se admite cererea și primesc copilul în plasament, aceste familii eludează de fapt procedura de adopție și nu sunt apărate de confidențialitatea stabilită de legea adopției. Deși au avantajul de a avea copilul în familie și de a interacționa cu acesta, prin natura rolului pe care și-l asumă, trebuie să intre în contact cu rudele biologice ale copilului și nu au certitudinea finalizării adopției, având în vedere că la data plasamentului copilul nu este adoptabil”, a precizat secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții, Bogdan Panait.
El a atras atenția că aceste cazuri ar trebui semnalate de profesioniști în procesul de atestare și consilierea părinților, care ar trebui să aibă în vedere interesul superior al copilului, analizând toate posibilitățile și toate implicațiile ulterioare pentru copil și chiar pentru noua familie, formată prin adopție.
Un alt aspect este legat de pregătirea temeinică a asistenților maternali ca profesioniști cu rolul de a susține procesul de integrare a copilului într-o familie permanentă.
Schimbare de atitudine
În anumite cazuri, prima opțiune este de a adopta copii din familia extinsă.
„Două dintre cuplurile intervievate au declarat că, abia atunci când acest lucru nu a fost posibil, s-au orientat către adopția unui copil din sistemul de protecție specială. Uneori familiile care nu sunt sigure că vor să adopte sau nu sunt sigure că vor putea face față îngrijirii unui copil aleg să devină AMP sau familii de plasament. Faptul că îngrijesc și interacționează în mod constant cu copiii și se atașează de aceștia, poate conduce în unele cazuri la acceptarea necondiționată a acestora și la adopția copiilor greu adoptabili”, se mai arată în studiu.
Specialiștii au constat că schimbarea de atitudine apare și pe fondul perioadelor lungi de așteptare până la momentul la care este identificat un copil cu care se face potrivirea.
„Cu cât li se prezintă un copil mai aproape de momentul la care expiră atestatul de familie adoptivă, cu atât părinții sunt mult mai dispuși să facă concesii”, rezultă din studiu.
Persoanele care adoptă copii, deși au deja propriii copii biologici, se bucură în foarte puține cazuri de sprijinul familiei extinse. Mai mult, atunci când i se cunoaște statutul, ceilalți membri ai societății (colegii de la școală, profesorii, vecinii) tind să-l privească diferit pe copilul adoptat iar aceste reacții contribuie la teama părinților de a vorbi deschis despre adopție și îi determină pe cei mai mulți să evite să discute cu copilul despre faptul că este adoptat, chiar și în cazul în care copilul a fost adoptat la o vârstă la care conștientizează că nu este copilul biologic al familiei.
Studiul a vizat și profilul celor dispuși să înfieze un copil, stabilind că nivelul de educație al acestora este unul ridicat, mai mult de două treimi având cel puțin liceu, iar în cazul persoanelor singure aproape jumătate (48.7 la sută) având studii superioare sau doctorat.
De asemenea, majoritatea familiilor adoptatoare/părinți adoptivi nu au copii biologici iar vârsta medie este de 38 de ani.
O altă caracteristică a cuplurilor care adoptă este că sunt în relații stabile, de lungă durată, majoritatea familiilor fiind formate de mai mult de cinci ani, unele chiar de 20 de ani.
Persoanele care adoptă singure sunt în general femei, cu vârste peste 40 de ani, cu studii medii sau superioare.
Studiul a fost realizat de Oficiul Român pentru Adopții, UNICEF și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București
Copiii crescuți în centre de plasament sunt percepuți diferit de familiile care doresc să adopte
Familiile care vor să adopte copii au rezerve față de cei îngrijiți în centre de plasament, considerând că au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoționale, care ar face adopția mult mai dificilă, rezultă dintr-un studiu realizat de Oficiul Român pentru Adopții și UNICEF.
Studiul „Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu adoptabili” arată că familiile percep diferit copiii îngrijiți în centre de plasament comparativ cu cei care se află în plasament la asistenți maternali profesioniști (AMP).
„Față de copiii care sunt îngrijiți în centrele de plasament există mai multe rezerve. Familiile consideră că aceștia au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoționale, care ar face adopția mult mai dificilă. Cei mai mulți dintre respondenți au apreciat că prin plasamentul la AMP și îngrijirea în familie, marea majoritate a copiilor din sistemul de protecție sunt sănătoși și nu au probleme emoționale”, rezultă din studiul citat, prezentat marți.
Pe de altă parte, s-a stabilit că atașamentul puternic față de AMP și familia acestuia poate fi perceput ca o barieră în calea integrării copilului în noua familie.
Cercetarea a confirmat, de asemenea, caracteristicile copiilor care sunt mai ușor adoptați.
Astfel, vârsta copilului joacă un rol important în privința stabilirii compatibilității cu o familie adoptivă.
„Părinții incluși în cercetare listează pe primul loc, între preferințele privind copilul pe care și-ar dori să-l adopte, vârsta acestuia și consideră că, în mod ideal, vârsta la care ar putea fi adoptat un copil este între 0 și 3 ani, dar acceptă să adopte chiar și un copil puțin mai mare. Datele obținute din cercetarea cantitativă privind caracteristicile copiilor adoptați arată că distribuția pe sexe este aproximativ egală, cu o vârstă medie situată în jurul vârstei de 3 ani, cei mai mulți copii adoptați fiind de etnie română și puțin peste cinci procente fiind de etnie romă”, mai rezultă din studiu.
Copiii adoptați au avut în marea lor majoritate maternitatea recunoscută, dar paternitatea în mult mai mică măsură, iar un sfert dintre ei au intrat în contact cu mediul familial/biologic.
De asemenea, toți copiii adoptați au beneficiat de o măsură de protecție specială, cei mai mulți (aproape două treimi) fiind în plasament la un asistent maternal profesionist și aproape jumătate beneficiind de măsură de protecție în familia adoptatoare.
Există confuzii cu privire la etapele firești ale adopției, pentru cei mai mulți părinți nefiind clară distincția între procedurile și termenele care curg până la declararea adoptabilității copilului (care sunt anterioare procesului de adopție) și cele care sunt dispuse în cadrul procedurii de adopție (încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției).
„Aceste termene sunt resimțite ca fiind cu mult mai lungi de către părinții care au în plasament copiii cărora nu le-a fost declarată adoptabilitatea, copii care, nefiind adoptabili, nu pot intra în procedura adopției de la momentul la care ei ajung în cadrul familiilor”, se arată în raportul de cercetare.
De altfel, o altă barieră în decizia de a adopta este însăși procedura de adopție, care poate fi descurajantă pentru persoanele care decid să adopte, fiind acuzate birocrația, „secretomania” și lipsa de transparență din sistem.