Ansamblul folcloric de copii și tineret „Balada Bucovinei”, condus de maestrul George Sârbu, organizează, în zilele de 8 și 9 octombrie (între orele 17:00-19:00) și 10 octombrie a.c. (ora 10:00) preselecție la sediul de lângă Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava.
Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, cu aptitudini sau calități artistice, se pot prezenta pentru secțiunile: soliști vocali, instrumente tradiționale și moderne, cor de colinde, orchestră, grup vocal și dans popular.
Informații suplimentare se pot obține la tel. 0230 – 422.770 sau 0742 – 122.443.