– Dumitru Morhan a avut multiple întâlniri la Kiev, cu ocazia celui de-al patrulea Forum Mondial al ucrainenilor din diaspora, și a primit promisiuni ferme că membrii acestei etnii care trăiesc în România vor primi sprijin financiar din Ucraina
La cel mai înalt nivel. Președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), Dumitru Morhan, a participat la sfârșitul săptămânii trecute la Forumul Mondial al ucrainenilor din diaspora. Ajunsă la a patra ediție, manifestarea a adunat peste 3.500 de delegați din 40 de țări ale lumii. Dacă din celelalte state au fost prezenți la Kiev reprezentanții ucrainenilor în diferite structuri de conducere, deputații care au ajuns în Parlamentul României pe listele Uniunii Ucrainenilor din România și din partea rutenilor nu au catadicsit să participe la această reuniune. Președintele UDUR a fost, în aceste condiții, delegat să vorbească despre problemele ucrainenilor din România, dar și despre planurile privind viitoarea colaborare cu ucrainenii din diaspora dar și din propria țară. „Nu-mi pot exprima decât dezamăgirea despre modul în care au înțeles deputații Ștefan Buciuta, din partea UUR, și Gheorghe Firckzak, din partea rutenilor, să creeze acele punți de legătură de care este nevoie între ucraineni. Este un argument în plus care demonstrează că problemele etnicilor ucraineni pe care-i reprezintă în Parlamentul României le sunt total indiferente, iar acest lucru nu poate decât să mă doară. Dacă nu vor să facă nimic pentru comunitate, înseamnă că pentru ei primează doar interesele personale”, a declarat Dumitru Morhan. Acesta a explicat că pe parcursul întâlnirilor pe care le-a avut atât cu președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, cât și cu președintele Uniunii Mondiale a Ucrainenilor din Diaspora, Askold Lozinsky, s-au discutat probleme dintre cele mai importante. „S-au pus bazele unei noi forme de conlucrare cu ucrainenii din diaspora, iar pe viitor vom realiza programe pe mai multe linii de activitate pentru a obține finanțare din partea Ucrainei. Domenii ca învățământul, cultura, religia și economia vor fi definitorii pentru sprijinirea celor 65.000 de ucraineni care trăiesc în România, cel puțin după cum arată datele statistice”, a adăugat Dumitru Morhan. Președintele UDUR a precizat că în perioada următoare ucrainenii din afara granițelor, inclusiv cei din România, vor putea beneficia de facilități din partea guvernului de la Kiev, în special pentru a investi în Ucraina, eliminându-se astfel orice urmă de discriminare. În plus, viața ucrainenilor din România va fi prinsă într-o enciclopedie, alături de ceilalți 22 de milioane de oameni care trăiesc în diferite țări ale lumii. Tot cu ocazia Forumului derulat la Kiev la finele săptămânii trecute, Dumitru Morhan a reușit să-l convingă pe Askold Lozinsky să vină în România. „Președintele Uniunii Mondiale a Ucrainenilor din Diaspora mi-a promis că în această toamnă va ajunge în România pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă oamenii de aici și mai ales cum pot fi ei ajutați”, a mai spus Morhan.
Întâlnire la înalt nivel
Președintele UDUR i-a prezentat lui Victor Iușcenko problemele ucrainenilor din România






