Vatican

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu Suveranul Pontif



Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cuPapa Benedict al XVl-lea, sâmbătă, la Castelul Gandolfo. Foto: MEDIAFAX
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cuPapa Benedict al XVl-lea, sâmbătă, la Castelul Gandolfo. Foto: MEDIAFAX

Întâlnirea președintelui Traian Băsescu cu Papa Benedict al XVl-lea, desfășurată, sâmbătă, la Castelul Gandolfo, s-a încheiat după aproximativ 25 de minute. Convorbirile dintre șeful statului român și Suveranul Pontif au fost tete-a-tete timp de 15 minute, în biblioteca privată a Suveranului Pontif .
Conform programului, soția șefului statului urma să participe și ea la întrevedere după aceea, iar președintele Traian Băsescu să prezinte Papei delegația oficială română.
La sosirea la Castelul Gandolfo, Băsescu a fost întâmpinat de prefectul Casei Pontificale, Monseniorul James Michael Harvey, și de gentilomii Papei.
Șeful statului a acordat, vineri, în prima zi a vizitei la Roma, un interviu cotidianului Avvenire, în care a declarat că partea română este recunoscătoare Sfântului Scaun pentru modul cum abordează problematica legată de libera circulație a persoanelor. De asemenea, șeful statului a mulțumit, vineri, cu ocazia participării la un Te Deum oficiat de preoți greco și romano-catolici români la Colegiul Pio Romeno, Papei Benedict al XVl-lea pentru faptul că a ridicat Biserica Greco-Catolică din România la grad de Arhiepiscopie majoră.
Traian Băsescu declara, la plecarea spre Italia, că unul dintre palierele de discuție cu Papa este legat de politica de consolidare a relațiilor României cu țări catolice.
„În Europa sunt foarte multe țări catolice, cea mai mare parte dintre ele, iar obiectivul acestei vizite este să consolidăm relația nu numai la nivelul întâlnirilor politice, dar și prin extrem de influenta poziție a Sanctității Sale în lumea catolică. În același timp, discuțiile cu Sanctitatea Sa, ca de altfel și cu Secretarul de Stat al Vaticanului, vor viza și modul cum românii din Italia sunt ajutați, cei în dificultate, mai ales că atât Sfântul Parinte, cât și demnitari ai Vaticanului au avut poziții extrem de favorabile pentru cetățenii români aflați în dificultate în Italia”, spunea șeful statului.
Înainte de a pleca în vizita oficială în Italia, președintele Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care l-a anunțat că intenționează să-i adreseze Papei invitația de a veni în România. Patriarhul Daniel l-a informat pe șeful statului că este necesar și acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, așa cum s-a procedat în 1999 la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.
Băsescu a primit de la Papă o medalie pontificală și i-a oferit o icoană pe sticlă
Președintele Traian Băsescu i-a oferit Papei Benedict al XVI-lea o icoană pe sticlă, un album foto cu biserici din Țara Hațegului și o emisiune filatelică dedicată actualului pontificat, primind, la rândul său, o medalie pontificală.
Icoana pe sticlă oferită de șeful statului are ca temă, potrivit Protocolului părții române, „Masa împărătească”.
Șefului statului i-a mai oferit Suvenarului Pontif un album fotografic cu biserici de piatră din Hațeg, precum și o emisiune a Romfilatelia cuprinzând două timbre dedicate inaugurării pontificatului Papei Benedict al XVI-lea.
Suveranul Pontif a oferit președintelui României o medalie pontificală, iar soția președintelui, Maria Băsescu, a primit un rozariu.
Președintele a reiterat invitația oficială ca Suveranul Pontif să facă o vizită în România
Președintele Traian Băsescu a reiterat, sâmbătă, la întâlnirea cu Suveranul Pontif, invitația transmisă oficial Sfântului Scaun în 2006 ca Papa Benedict al XVl-lea să facă o vizită în România, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Valeriu Turcan.
Turcan a adăugat că, în întâlnirea care a avut loc la Castelul Gandolfo, președintele Traian Băsescu a mulțumit Papei Benedict al XVI-lea și Sfântului Scaun pentru atitudinea în problema emigrației și pentru susținerea pe care Biserica Romano-Catolică o acordă comunității românești din Italia.
„Președintele a subliniat faptul că, prin punerea la dispoziție a câtorva zeci de biserici romano-catolice pentru românii aflați în Italia, acest lucru contribuie la consolidarea comunității românești și la integrarea membrilor acesteia în societatea italiană”, a spus Turcan.


Schimb de cadouri. Foto: MEDIAFAX
Schimb de cadouri. Foto: MEDIAFAX
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cuPapa Benedict al XVl-lea, sâmbătă, la Castelul Gandolfo. Foto: MEDIAFAX
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cuPapa Benedict al XVl-lea, sâmbătă, la Castelul Gandolfo. Foto: MEDIAFAX