Președintele Senatului din Olanda:Pentru Schengen,justiția din România să respecte regulile europene



Președintele Senatului din Olanda, Fred de Graaf, a declarat, vineri, după discuția cu omologul Crin Antonescu, că pentru a fi parte a Tratatului Schengen justiția din România trebuie să fie la nivelul regulilor europene în domeniu.
„Raportul MCV menționează și că în privința aspectelor judiciare România trebuie să accelereze și să finalizeze reformele. Pentru că aveți nevoie de aceste instrumente în interiorul Tratatului Schengen. Aveți nevoie de o lege penală bună, de o lege civilă bună, aveți nevoie de proceduri judiciare corecte, de un sistem judiciar care să fie capabil să facă față regulilor europene”, a afirmat Fred de Graf, întrebat despre cum interpretează rezultatele raportului Comisiei Europene și dacă mai vede o legătură între MCV și aderarea la Schengen.
Totodată, el a recunoscut că în raportul MCV România a primit „o notă bună” privind rezolvarea corectă din punct de vedere constituțional a crizei politice din 2012. „România a primit o notă mare de la Comisia Europeană cu privire la modul în care a tratat criza politică de anul trecut, s-a făcut corect din punct de vedere constituțional, ceea ce este foarte important de notat”, a spus de Graaf.
El a subliniat că Tratatul Schengen este important pentru țările membre având în vedere „dificultățile situației economice și politice din Europa și evoluțiile din zona mediteraneană”. „Este o situație complexă și sunt încrezător că, având în vedere și informațiile primite de la colegii din România, că țara dumneavoastră este aproape de finalul acestei faze și sperăm cu toții că va veni în curând și momentul când România va putea adera la spațiul Schengen”, a spus el.
Pe de altă parte, întrebat direct dacă guvernul olandez mai face legătura între MCV și Schengen, Fred De Graaf a evitat să dea un răspuns exact. „Mă tem că nu vă pot răspunde exact la întrebare, pentru că, așa cum știți, deciziile privind Schengen nu aparțin în totalitate Parlamentului, ci este o decizie a Guvernului. Probabil știți că pe 6-7 martie va fi încă o întâlnire la Bruxelles cu privire la Schengen și aderarea României. Vor fi discuții între diferitele părți înainte de 6-7 martie și știți că și noi și alte țări am făcut un acord cu România despre unii pași care trebuie făcuți înainte de aderarea la Schengen”, a afirmat oficialul de la Haga.
De asemenea, el a arătat că, din punctul său de vedere, ca parlamentar, speră ca discuția privind aderarea României și Bulgariei să fie „încheiată cât mai repede”. „Suntem de acord și asupra faptului că scopul final, și al relației noastre parlamentare, este să închidem cât mai repede acest subiect și să trecem mai departe să facem și alte lucruri mai importante decât a discuta întrebarea dacă sunteți pregătiți sau nu”, a afirmat el.
Totodată, președintele Senatului olandez a punctat că diferența de opinii dintre România și Olanda nu a fost în ultimii ani cu privire la scopul final al aderării la Schengen, ci la momentul aderării și nivelul de pregătire al țării noastre. „Cu privire la problema Schengen, una dintre colegele dvs. a spus niște cuvinte foarte adevărate: «prietenul la nevoie se cunoaște» (a friend in need is a friend indeed). Și a avut dreptate, dar eu cred că este foarte important că nu avem diferențe de opinii cu privire la rezultatul final pe care dorim să îl obținem, suntem cu totul de acord cu asta. Singura discuție pe care o avem este momentul, dacă sunteți pregătiți sau nu sau dacă sunteți aproape gata, aceasta este întrebarea pe care o discutăm în ultimii ani”, a afirmat de Graaf.
Pe de altă parte, oficialul olandez a recunoscut că, din punct de vedere al criteriilor tehnice, România este pregătită pentru aderarea la Schengen. „Iar din punct de vedere tehnic, sunteți pregătiți, asta e sigur”, a mai spus el.
Fred de Graaf este membru al partidului liberal VVD (Partidul pentru Libertate și Democrație), din care face parte și premierul Mark Rutte. De Graaf efectuează în perioada 21-23 februarie o vizită la București, la invitația președintelui Senatului României, Crin Antonescu. El va mai avea vineri întâlniri cu membrii comisiilor de afaceri externe și afaceri europene din Parlamentul României, cu președintele Camerei, Valeriu Zgonea și cu președintele Traian Băsescu.