Președintele României și cel al Republicii Moldova vor veni la Suceava pe 7 iulie

Președintele României, Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis

Pe data de 7 iulie, președintele României, Klaus Iohannis, și cel al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, vor fi prezenți la Suceava. Cei doi vor merge la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde președintelui Republicii Moldova i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. În aceeași zi, Nicolae Timofti va fi prezent și la Dumbrăveni, acolo unde i se va înmâna titlul de „Cetățean de onoare” al comunei. Venirea celor doi a fost anunțată la Dumbrăveni de Mircea A. Diaconu, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prezent aici la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti
Președintele României, Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Gheorghe Șoldan și personalități sportive și academice din județ i-au întâmpinat pe urătorii de la Festivalul „Obiceiuri de Iarnă” din Suceava

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Oportunitățile din Siret, prezentate de primarul Adrian Popoiu la Stuttgart, la conferința de afaceri Germania – România – Republica Moldova

Solistul vocal Nicolae Vieru, primul doctor în ştiinţe ale educaţiei din cadrul Ansamblului Artistic ,,Ciprian Porumbescu” Suceava