Senatul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a aprobat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Nicolae Timofti va primi această distincție pentru merite deosebite în promovarea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru contribuția sa la aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și România, precum și pentru atenția pe care o acordă Președinția educației și formării tinerii generații.
Totodată, potrivit reprezentanților USV, „din comunitatea academică suceveană fac parte circa 300 de studenți din Basarabia”. Aceștia au mai precizat că, cel mai probabil, președintele Timofti va veni în primăvara anului viitor la Suceava, pentru a-și primi distincția.
Președintele Nicolae Timofti s-a născut la 22 decembrie 1948 în satul Ciutulești, raionul Florești. Este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova.
În aprilie 1976 este ales judecător în raionul Frunze al orașului Chișinău (actualmente sectorul Râșcani), iar în 1980 este transferat ca judecător la Judecătoria Supremă.
Ocupă, pe rând, funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Supreme, judecător și președinte al Curții de Apel a Republicii Moldova (1996-2001), președinte al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova (1995-2005), membru al Consiliului Superior al Magistraturii (1995-2012), judecător la Curtea de Apel Chișinău (2003), judecător la Curtea Supremă de Justiție (2005), detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de membru (2009) și președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (2011).
În octombrie 1996 a fost decorat cu ordinul “Gloria Muncii” și în decembrie 1998 i-a fost conferit titlul de “Om emerit”. Pe data de 16 martie 2012, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președinte.