Președintele provinciei Kosovo a decedat



Președintele provinciei Kosovo a decedat
Președintele provinciei Kosovo a decedat

Președintele provinciei Kosovo, Ibrahim Rugova, în vârstă de 61 de ani, a murit, sâmbătă, în urma unui cancer pulmonar, a confirmat un ministru din Guvernul de la Priștina, transmite AFP.
„Președintele din Kosovo, Ibrahim Rugova, a decedat”, a anunțat ministrul pentru Descentralizare, Lutfi Haziri.
Moartea președintelui Rugova intervine în condițiile în care, în noiembrie 2005, au început negocieri, sub egida trimisului special al ONU, Martti Ahtisaari, pentru definitivarea unui nou statut pentru provincia care aparține, din punct de vedere juridic, de Serbia-Muntenegru.
Un ferm susținător al independenței, Ibrahim Rugova urma să conducă delegația albaneză participantă la discuții.
Imediat după anunțarea decesului liderului albanez, șeful Misiunii ONU din Kosovo (MINUK), Soren Jesssen-Petersen, a convocat de urgență o reuniune a negociatorilor albanezi.
Televiziunile și posturile de radio din Kosovo nu mai emit decât muzică clasică.
Președintele Rugova anunțase, în septembrie anul trecut, că a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și că face chimioterapie.
Kosovo este administrată de ONU după ce bombardamentele NATO au obligat Belgradul, în 1999, să-și retragă din provincie forțele care luptau împotriva gherilei separatiste albaneze.
Albanezii din Kosovo, care reprezintă mai mult de 90 la sută din populație, cer independența, dar Belgradul nu este dispus să le acorde decât o mai amplă autonomie.
În luna decembrie, Ibrahim Rugova fusese nevoit să-și anuleze o întâlnire cu ministrul italian al Afacerilor Externe, Gianfranco Fini, din cauza oboselii resimțite. „Este epuizat și are nevoie să facă o pauză”, declarase o sursă de la cabinetul său.