Dragoș Bocanaciu, președintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaților TV din TVR (SPUSTV), a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, începând de marți, angajații TVR vor intra în grevă japoneză, aceștia protestând, printre altele, față de decizia de reducere a timpului de lucru de la 8 la 6 ore.”Oamenii, când vor veni la serviciu, cei care vor simți nevoia să fie alături de noi și să se dovedească îngrijorați pentru locurile lor de muncă, vor purta o banderolă albă în semn de protest. Este singurul mod în care, potrivit legii, putem să ne manifestăm în momentul de față nemulțumirea față de intențiile administrației”, a declarat, luni, Dragoș Bocanaciu.”Nu vrem să se apeleze la acea decizie avizată favorabil de Comitetul Director, adică de reducere a timpului de lucru și automat a câștigurilor salariale. Este o măsură care probabil că urmează să fie discută și, să sperăm noi, respinsă în Consiliul de Administrație care este programat miercuri. Aceasta este principala solicitare, pentru că o astfel de decizie nu poate fi luată decât după niște consultări cu sindicatul, potrivit legii. Aceste consultări încă nu au fost făcute”, a spus acesta.





