Intenție

Președintele PNL Suceava vrea să-i cumpere cadou lui Flutur o oglindă și un calculator de buzunar



Alexandru Băișanu consideră că oglinda îi este necesară lui Gheorghe Flutur pentru a se uita în ea înainte de a da declarații neadevărate
Alexandru Băișanu consideră că oglinda îi este necesară lui Gheorghe Flutur pentru a se uita în ea înainte de a da declarații neadevărate

Președintele Organizației Județene a PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat ieri că dorește să-i facă daruri lui Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava. Mai exact, liderul liberalilor suceveni a anunțat că-i va cumpăra o oglindă și un calculator de buzunar actualului șef al administrației județene.
„Sper ca acel calculator de buzunar să-i folosească și să-l țină mereu la îndemână, pentru a nu mai face exagerări eronate în ce privește evenimentele cu tentă manipulatorie, pentru că în cazul celorlalte atribuții, de tip câți investitori a atras în Suceava sau câte drumuri județene noi a inaugurat, acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână”, a justificat Alexandru Băișanu unul din cadouri. Cât despre oglindă, președintele PNL Suceava consideră că aceasta îi este necesară lui Gheorghe Flutur pentru a se uita în ea înainte de a da declarații neadevărate.
Băișanu a venit cu aceste propuneri de cadou după ce a studiat datele furnizate de reprezentanții Consiliului Județean Suceava despre Târgul „Produs în Bucovina” care a avut loc zilele trecute la București.
Potrivit șefului liberalilor suceveni „la acest târg din București au fost prezenți peste, atenție, 500.000 de bucureșteni, adică 25% din populația capitalei și cam 5% din cea a României, iar în cadrul ei s-au vândut 26 de tone de carne și produse din carne, 11 tone de produse lactate, 3,5 tone de produse de patiserie, 13 tone de mere, 900 de kilograme de miere de albine și peste 100 de kilograme de păstrăv în
2 cetină. Altfel spus, de la acest târg, un bucureștean a plecat cu plasa plină: 50 de grame de carne, 22 de grame de lapte, 7 grame de produse de patiserie, jumătate de măr, o linguriță de miere de albine și vreo doi solzi de păstrăv”.
Alexandru Băișanu i-a recomandat președintelui Consiliului Județean Suceava să se aplece mai mult asupra altor lucruri, cum ar fi concedierile din perioada 2009-2011, când județul a ajuns să numere cu 4.100 de salariați mai puțin față de 2008.
Vrea fluidizarea traficului rutier în municipiul Suceava
O altă problemă pe care liderul PNL Suceava a ridicat-o în cadrul conferinței de presă de ieri a fost aceea a traficului rutier din municipiu. Alexandru Băișanu s-a arătat nemulțumit de faptul că s-au cheltuit în jur de 100.000 de euro pentru realizarea unui studiu de impact, dar că acesta nu a fost pus în aplicare.
„Avem semafoare din 200 în 200 de metri care nu sunt sincronizate, iar asta înseamnă timp suplimentar petrecut în trafic și creșterea sumelor plătite pentru carburanți”, a menționat Băișanu.
Acesta nu a ratat momentul pentru a-l critica pe primarul Ion Lungu, pe care-l consideră principal responsabil de această situație.