Președintele PMP, Traian Băsescu a declarat marți că parlamentarii formațunii pe care o conduce nu vor intra în sală la moțiune, considerând că aceasta reprezintă o răfuială între două tabere din PSD, scrie Mediafax.”În principiu, am stabilit ieri că nu intrăm (nr.: la ședința de plen). Considerăm o dispută internă pe care, cu neobrăzare, au reușit să o ducă sub cupola Parlamentului, au transformat instituțiile statului în scene de teatru pentru dispute politice”, a declarat Traian Băsescu.PNL a anunțat, la rândul său, că va participa la votul pe moțiune, dar aleșii liberali nu se vor ridica din scaune să voteze.