Președintele PD, încrezător că fuziunea va avea loc, în ciuda deciziei conducerii PNL



Președintele PD, încrezător că fuziunea va avea loc, în ciuda deciziei conducerii PNL
Președintele PD, încrezător că fuziunea va avea loc, în ciuda deciziei conducerii PNL

Președintele PD, Emil Boc, s-a declarat încrezător că fuziunea PNL-PD se va realiza, în ciuda deciziei Delegației Permanente a PNL, apreciind că această problemă ar putea fi tranșată „până la începutul verii”.
Boc a declarat, sâmbătă, că așteaptă din partea liberalilor o mai mare disponibilitate politică în vederea realizării fuziunii, ținând cont de faptul că PD a întins primul mâna PNL, prin trecerea de la doctrina social-democrată la cea populară, poziționându-se astfel pe în zona de centru-dreapta a scenei politice.
„Am eliminat orice incompatibilitate doctrinară cu PNL și am propus un calendar pragmatic pentru fuziune. Sunt încrezător în șansele fuziunii dar cred că este nevoie pentru realizarea acestui obiectiv de acțiuni comune. Până la începutul verii, ar trebui să tranșăm această problemă, să știm clar dacă se face sau nu”, a afirmat Boc.
Liderul PD a declarat că nu este de acord cu afirmațiile unor lideri liberali potrivit cărora nu sunt întrunite condițiile pentru fuziune.
„Aceste afirmații nu au un suport real. Nu trebuie găsite motive pentru nerealizarea fuziunii, ci ar trebui să ni se spună clar că nu se dorește acest lucru”, a precizat Emil Boc.
El nu este de acord nici cu afirmațiile legate de faptul că PD nu își asumă responsabilitatea guvernării, susținând că problemele integrării în UE stau pe umerii ministerelor PD, cum ar fi cele ale Administrației și Internelor, Integrării Europene sau Mediului.
Președintele PD a mai declarat că își păstrează optimismul și consideră că fuziunea se poate realiza numai dacă partidele renunță la „orgolii”.
„Noi am întins o mână PNL, acum așteptăm și din partea colegilor liberali o mână întinsă”, a mai spus Boc.
PNL constată că în prezent nu sunt întrunite condițiile necesare fuziunii cu PD și consideră că premisele fundamentale ale acestui proiect sunt baza doctrinară asumată în comun și buna colaborare în Alianță și cu președintele Traian Băsescu.
Potrivit declarației politice aprobate vineri, de Delegația Permanentă a PNL „caracterul conflictual al relațiilor președintelui Băsescu cu PNL, contradicția de fond între viziunile constituționale ale PNL și PD, ca și numeroase dispute din interiorul Alianței la nivel central și local subminează grav baza consensuală a acesteia, cu atât mai mult a unei potențiale fuziuni”.
PNL consideră că premisele fundamentale ale fuziunii cu PD sunt baza doctrinară asumată în comun și buna colaborare în Alianță, precum și buna colaborare cu președintele Traian Băsescu.
În condițiile în care aceste premise sunt întrunite realizarea fuziunii devine o chestiune tehnică, menționează documentul. „Calendarul fuziunii nu este o premisă și nici un element determinant al fuziunii, el trebui subsumat construirii unei colaborări între părți, precum și priorității politice majore a anului 2006 – aderarea României la Uniunea Europeană”, mai spun liberalii.