Președintele Consiliului de Administrație al FC Național, Constantin Iacov, a fost audiat, joi, timp de două ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care s-au autosesizat în cazul terenului pe care este construit sediul LPF. „Am discutat cu procurorii despre declarațiile mele din presă din ultimul timp, nimic mai mult. Important este că autoritățile statului vor să facă ceva în aceste cazuri care din punctul meu de vedere sunt mai mult decât neclare. Faptul că s-au sesizat în ceea ce privește lucrurile de la Ligă nu poate decât să mă bucure pentru că altfel nu vom putea face acea curățenie din fotbal de care toată lumea vorbește, dar pe care nimeni nu vrea s-o facă”, a spus oficialul bancar la ieșirea din sediul DNA. Iacov a dezvăluit săptămâna trecută că Dumitru Dragomir a cumpărat terenul pe care a fost construit sediul LPF la un preț de patru ori mai mare decât era normal. Iacov a explicat că fostul președinte al FC Național, Gino Iorgulescu, a cumpărat, la data de 14 martie 2001, 1.849 de metri pătrați, la prețul de 64,89 de dolari pe metru pătrat, valoarea totală a tranzacției fiind de 120.000 de dolari. Ulterior, Iorgulescu a vândut, pe 4 aprilie 2001, către LPF, reprezentată de Dumitru Dragomir și Iosif Urs, 1.497,21 metri pătrați la prețul de 237,10 dolari metrul pătrat, valoarea transferului de proprietate fiind de 355.000 de dolari. În aceeași zi, Florin Bogdan Bădiță, care potrivit lui Iacov, era angajat al LPF și șoferul lui Dragomir, a achiziționat de la Iorgulescu diferența de teren, respectiv 351,79 metri pătrați. Bădiță a plătit pentru un metru pătrat doar 61,73 de dolari, iar valoarea tranzacției a fost de 21.719,45 dolari. Oficialul grupării bancare a susținut că Dragomir se face vinovat de acte de corupție, avocații clubului urmând să facă o plângere penală împotriva președintelui LPF.




