Președintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea anului școlar la Colegiul „Gheorghe Șincai”: De fiecare dată începerea noului an școlar pe unii îi ia prin surprindere

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, prezent la deschiderea anului școlar la liceul Gheorghe Șincai, că, de fiecare dată, începutul anului școlar ia autoritățile prin surprindere, șeful statului criticând compendiul pentru clasa a V-a dar și modificările repetate ale legii, scrie Mediafax.”Din nefericire, condițiile de studiu nu sunt peste tot așa de bune ca în colegiul vostru. Există, din păcate, mulți elevi din România fără manuale sau care învață în clădiri care nu respectă standarde minime. Se pare că de fiecare dată începerea noului an școlar pe unii ii ia prin surprindere. Fiecare guvern ridică din umeri aratând cu degetul guvernul de dinainte. Așa lucrurile nu se îmbunătățesc, În România anului 2017 soluția salvatoare a ajuns să fie reintroducerea și reîntoarcerea la metode de mult apuse ca, de exemplu, manualul unic sau recentralizarea la București a tuturor lucrurilor care au întâmpinat dificultăți la nivel local. Aceasta abordare nu este cea bună”, a declarat Klaus Iohannis.

Recomandări

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații

Prezent la deschiderea anului școlar în Todirești și Cajvana, Flutur spune că județul este campion la fondurile europene atrase pentru dotarea claselor

Flutur: Guvernarea liberală, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, este unica șansă de dezvoltare a României

Gheorghe Șoldan consideră că noul an școlar a început foarte nepregătit de către autorități în fața valului patru al pandemiei de Covid

Gheorghe Șoldan consideră că noul an școlar a început foarte nepregătit de către autorități în fața valului patru al pandemiei de Covid