Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea cashback. Clienții pot primi numerar până la 200 lei



Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea cashback, prin care comercianții cu o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro și unele instituții publice pot să elibereze clienților, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 de lei, informează Mediafax.
Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, reexaminată la cererea Președintelui României, a fost adoptată în unanimitate de membrii Camerei Deputaților la sfârșitul lunii octombrie.
Dacă în varianta inițială a legii, întoarsă de șeful statului în Parlament, comercianții erau obligați să acorde avansuri în numerar, în forma care a venit a doua oară la promulgare se arată că ”persoanele juridice prevăzute alin. (1) și (3) oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante și pot acorda avansuri în numerar. Acestea afișează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum și informații privind costurile serviciului”.
Persoanele juridice la care textul face referire sunt operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități și alte obligații de plată și cei care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro.



Recomandări

Legea „Alexandra Ivanov” a deputatului USR Emanuel Ungureanu, prin care spitalele trebuie să se doteze cu butoane de panică, a fost promulgată de președinte

Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor
Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa
ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa