Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, cu liderii partidelor pro-europene, Vlad Filat (PLDM), Marian Lupu (PDM) și Mihai Ghimpu (PL), discuțiile vizând parcursul european al Moldovei și reforma justiției, informează Mediafax. Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a precizat că discuțiile cu președintele Iohannis au vizat situația din R. Moldova, relațiile bilaterale și procesul de integrare europeană a R. Moldova.”A fost o discuție sinceră, o discuție prin care domnul președinte a demonstrat nu doar că știe să vorbească despre R. Moldova, dar știe exact ce se întâmplă și mai mult decât atât știe ce urmează să facă pentru ca ajutorul pentru noi să fie pentru noi cu foarte multe rezultate”, a spus Filat.Referitor la lipsa liberalilor de la guvernare în R. Moldova, liderul PLDM a arătat că nu s-a discutat nimic despre un anumit partid politic, ci despre procesele care țin de activitatea statului.





