Președintele Iohannis a decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forțelor Terestre

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Statului Major al Forțelor Terestre, căruia i-a fost conferit Ordinul ”Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, la propunerea ministrului Mircea Dușa, informează Mediafax. Administrația Prezidențială a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă mai multe decrete de decorare semnate de președintele Klaus Iohannis.Astfel, în semn de apreciere pentru înaltul profesionalism demonstrat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, pentru devotamentul și curajul dovedite de militari pe timpul executării misiunilor în teatrele de operații, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul ”Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Drapelului de Luptă al Statului Major al Forțelor Terestre.Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușă. Președintele României a mai semnat decretul de decorare a lui Omar Lara, poet și traducător, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută la promovarea literaturii române în lume, precum și pentru consolidarea relațiilor culturale dintre România și Republica Chile.

Recomandări

Jandarmii suceveni, medaliați de președintele României cu Ordinul Bărbăție și Credință în grad de Cavaler