Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat vineri că nu se impune, la acest moment, o lege a grațierii și a amnistiei și nici abrogarea articolului referitor la liderii partidelor politice care își folosesc influența pentru a obține foloase necuvenite, informează Mediafax.”Dacă se va pune această problemă în cadrul comisiilor juridice – pentru că ele vor fi discutate, se impun a fi discutate -, atât a Senatului cât și a Camerei Deputaților, vă invit atunci, pentru că ar fi multe de spus și, așa cum mă știți, de fiecare dată, poate spre nemulțumirea altora, Livia Stanciu va prezenta un punct de vedere, și un punct de vedere extrem de argumentat. Concluzia însă finală pe care vreau să o rețineți este că nu se impune, la acest moment, nicio lege de amnistie, nicio lege de grațiere, nici abrogare a dispozițiilor articolului 13, nici articolului 13 indice 1, nici indice 2 din Legea 78/2000″, a spus Livia Stanciu.Dezbaterea referitoare la Legea grațierii și a amnistiei, precum și în cazul abrogării articolului 13 din Legea 78/2000 sunt vehiculate în spațiul public în urma discuțiilor dintre Viorel Hrebenciuc și Dan Șova, interceptate de anchetatori și prezentate în dosarul în care cei doi parlamentari sunt urmăriți penal.





