Ajutor

Președintele i-a solicitat lui Rumsfeld majorarea asistenței financiare pentru armata română

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Washington, că i-a solicitat secretarului American al Apărării, Donald Rumsfeld, majorarea cu 50% a asistenței financiare americane pentru armata română.
Șeful statului a precizat că partea americană avea în vedere o creștere cu 20% a asistenței pentru armata română pentru anul 2007. Băsescu nu a precizat însă dacă și solicitarea Bucureștiului a fost agreată de partea americană, rezumându-se la a spune că nu a fost încheiată nici o înțelegere scrisă în timpul întrevederii avute cu Donald Rumsfeld.
Băsescu a cerut Pentagonului „rezolvarea imediată” a asigurării logisticii pentru trupele românești din Irak.
Președintele a precizat că, până acum, partea logistică (constând în hrană, combustibil și, unei, asistență medicală de dimensiuni mai mari) pentru trupele românești din acest teatru de operațiuni era asigurată de trupele italiene.
În opinia șefului statului, problema asigurării părții logistice pentru trupele românești din Irak trebuie rezolvată fie de către partea americană, fie de către cea britanică.
Băsescu a mai declarat, la câteva ore după întâlnirea de la Pentagon cu secretarul Apărării, că a discutat cu acesta și programul tehnic de implementare a Acordului de acces al facilităților militare americane pe teritoriul României, Acord ratificat deja de Parlamentul de la București.
„Sperăm ca toate segmentele tehnice să fie finalizate la negociere până la sfârșitul anului, iar anul 2007 să fie un an al implementării integrale al programului de plasare al facilităților militare americane în cele cinci locații strategice”, a afirmat președintele.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu ambasadorul Franței în România, E.S. Nicolas Warnery

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianța Renașterea Națională

Ovidiu Donțu a fost ales președinte al Organizației Județene Suceava a partidului Alianței Renașterea Națională