Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine joi în vizită în România

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua joi o vizită în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis, discuțiile vizând dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale, dar și teme aflate pe agenda europeană, scrie Mediafax.”Discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum și pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională și de securitate. La finalul întrevederii cei doi președinți vor susține o conferință de presă comună”, a transmis Administrația Prezidențială, în legătură cu această vizită.Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de președinții României și Franței în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, ocazie cu care Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la București.

Recomandări

Dezvoltarea infrastructurii de frontieră România–Ucraina, susținută de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la „bilaterala” de la Cernăuți