Președintele executiv al Fundației Naționale a Românilor de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, a declarat, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, că statul român alocă fonduri de aproximativ 15 ori mai mari minorităților naționale din România decât românilor din afara frontierelor.
Eugen Popescu a spus că faptul că statul român alocă fonduri de aproximativ 15 ori mai mari minorităților naționale din România decât românilor din afara frontierelor reprezintă „o disproporție flagrantă” și o „discriminare financiară”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele FNRP a explicat că, anual, statul român alocă celor două milioane de cetățeni români de alte naționalități din România aproximativ 30 de milioane de euro, din care în jur de 22 de milioane de euro minorității maghiare, în vreme ce pentru cei zece milioane de români care trăiesc în afara granițelor țării sunt repartizate din bugetul național circa două milioane de euro.
Potrivit acestuia, țările unde românii sunt minoritari au alocări zero pentru comunitățile românești care trăiesc pe teritoriile lor.
„Trebuie să încercăm să echilibrăm lucrurile în ceea ce privește bugetul alocat românilor de pretutindeni. Minorităților naționale din România, adică celor aproximativ două milioane de cetățeni români minoritari din România, li se alocă anual circa 30 de milioane de euro, excluzând aici costurile cu educația, de exemplu a minorității maghiare, deci acelea sunt peste 30 de milioane de euro. Ei bine, pentru cele zece milioane de români din afara frontierelor a fost alocat un buget de două milioane de euro. Acest lucru nu este posibil, este o disproporție flagrantă, este – eu nu mă feresc să o spun – o discriminare financiară a acestor români și nu este posibil ca statul român să meargă în continuare așa. Trebuie să mai spun că statele unde trăiesc români alocă zero bani, Bulgaria zero, Serbia zero, Albania zero, Grecia nici nu-i recunoaște, Ucraina, nimic”, a spus Eugen Popescu.
Președintele FNRP s-a folosit de prezența deputaților și senatorilor la Izvoru Mureșului pentru a transmite acest mesaj Parlamentului și Guvernului României, dar în special Ministerului de Finanțe, care, „de fiecare dată, atunci când este vorba despre bugetul acordat românilor de pretutindeni, are mari, mari comentarii și mari rezerve”.
Eugen Popescu susține că este nevoie ca bugetul alocat românilor de pretutindeni să crească „pentru ca lucrurile să meară bine în comunitățile românești”, el trebuind să fie „direct proporțional cu bugetul alocat minorităților naționale din România”, astfel încât să le permită românilor din afara granițelor să dezvolte instituții care să le păstreze identitatea națională.
Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni este unul dintre organizatorii celei de-a XI-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, alături de Centrul Cultural Toplița, Centrul European de Studii Covasna – Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) și al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.
La manifestare participă aproximativ o sută de persoane, lideri ai organizațiilor românești din jurul frontierelor țării și din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar și din Diaspora românească (Italia și Franța), precum și o delegație din Republica Moldova, formată din parlamentari, jurnaliști, studenți și elevi.
Din România, au fost invitați să participe la lucrările celei de-a XI-a ediții a Universității de Vară parlamentari din tot spectrul politic, precum și miniștri din Guvernul Ponta.