Noul președinte al Federației Române de Hochei pe Gheață, Janos Kurko, a promis, vineri, înainte de a fi ales în această funcție, că va construi patru patinoare în următorii patru ani, la Suceava, Cluj, Brașov și București, afirmând că va demisiona, dacă nu își va onora promisiunea. „N-am fost hocheist. De șapte ani sunt manager în hocheiul ciucan și implicit în cel românesc. Cred că datoria președintelui federației este să atragă sponsori, dar nu cu vorbe, ci cu fapte. Dacă voi fi ales, mi-am întocmit un program numit «Anul și patinoarul» prin care mă angajez ca în următorii patru ani să construiesc patru patinoare, la Suceava, Cluj, Brașov și București. Dați-mi putere și folosiți-vă de un om care a făcut ceva pentru hochei. Dacă după primul an de când voi fi ales nu este gata primul patinoar, eu îmi dau demisia”, și-a prezentat Kurko candidatura în fața membrilor Adunării Generale a FR de Hochei pe Gheață. Patronul HC Csikszereda a fost ales, vineri, în funcția de președinte al Federației Române de Hochei pe Gheață pentru următorii patru ani. Kurko a primit 18 voturi, contracandidatul său Eduard Pană a fost votat de 14 persoane, iar un vot a fost anulat. Pentru funcția de președinte al FR Hochei pe Gheață mai candidase și fostul șef al federației, Marian Negoiță, care însă s-a retras înainte de începerea scrutinului, în favoarea lui Pană.





