Președintele executiv al UDMR: Într-un stat național nu se poate vorbi de epurare etnică



Președintel executiv al UDMR, Kelemen Hunor, susține că într-un stat național nu se poate vorbi de epurare etnică și ar fi o situație „fără precedent aceea în care o minoritate epurează o majoritate”. „Epurarea etnică într-un stat național e lipsită de logică”, a susținut liderul UDMR.
Potrivit afirmațiilor sale într-un stat național, națiunea este pură, nu există minorități, astfel încât o epurare etnică nu este posibilă.
Kelemen Hunor a spus, pe de altă parte, că ar fi o situație fără precedent aceea în care o minoritate epurează o majoritate.
„Dacă președintele Traian Băsescu afirmă că România e stat național pe hârtie, noi spunem că în realitate nu este stat național în condițiile în care 10% din populație este de altă etnie”, a fost de părere deputatul UDMR.
Președintele executiv al UDMR și-a declarat îndoiala că președintele Traian Băsescu ar cunoaște cu adevărat, situația din Secuime. În opinia sa șeful statului nu poate cunoaște în totalitate realitățile din zonă numai pe baza rapoartelor primite de la serviciile secrete și a vizitelor scurte în cele două județe.
Pe de altă parte, Hunor a afirmat că președintele se înșeală atunci când susține că persoana lui Sasz Jeno ar fi avut vreo legătură cu decizia Uniunii de a susține procedura de demitere a președintelui.
„Sasz Jeno nu este un factor politic”, a susținut Kelemen care a negat afirmațiile lui Traian Băsescu potrivit căruia decizia UDMR de a participa la procedura de demitere a sa ar avea legătură cu poziția șefului statului în ceea ce privește relația dintre primarul Sasz Jeno și Consiliul majoritar UDMR din Odorheiul Secuiesc.
Liderul UDMR a precizat că Uniunea și-a recunoscut greșeala de a vota în favoarea demiterii președintelui, și că organizația a fost, de altfel, „taxată” de electorat.
„Inițiativa de demitere a președintelui a aparținut PSD, partenerul de acum al PD și al președintelui. Am mers din păcate pe varianta PSD”, a spus Kelemen Hunor.
Kelemen a respins acuzația șefului statului că Uniunea nu este un partener loial. „Putem să fim partener loial și am fost partener loial”, a arătat deputatul, precizând că acest punct de vedere a fost exprimat, în luna decembrie 2008 chiar de Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu autoritățile din Covasna și Harghita, că i-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuții despre aceste două județe, ci nu un profitor de voturi din cele două zone.
Băsescu a mai declarat că a dat toate semnalele că dorește un parteneriat cu UDMR și a făcut referire la desemnarea unui reprezentant al Uniunii în funcția de consilier prezidențial cu rang de ministru. Șeful statului a precizat că nu poate merge mai departe de atât, ținând cont și de faptul că a avut parte de foarte multă incorectitudine din partea UDMR.
În acest sens, președintele Băsescu a făcut referire la poziția avută de UDMR la referendumul pentru suspendarea sa din funcție și la reacția pe care au avut-o reprezentanții Uniunii după ce el a criticat o nedreptate de la Primăria Odorheiu Secuiesc, unde primarul Szasz Jeno a fost blocat de o majoritate UDMR.
În opinia președintelui, blocarea majoriății proiectelor primarului a reprezentat „o luptă surdă” la adresa comunității locale.
Președintele a mai declarat că nu are „nicio reținere” în a spune că epurarea etnică s-a produs în administrațiile locale din Harghita și Covasna și a precizat că va renunța la această idee dacă „măcar un șef de țeavă, undeva”, director, șef de serviciu, șef de birou din aceste administrații locale va fi român.
Băsescu s-a întrebat dacă „nici chiar un român nu e demn să ocupe un șef de birou într-o primărie condusă de un cetățean român de etnie maghiară?”.