Președintele demisionar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță, a declarat, luni, că sistemul sanitar nu a fost reformat și nu s-a dorit niciodată acest lucru, pentru o schimbare reală fiind necesare, în opinia lui, alte premise și „o altă viziune a finanțării”.
„În unele domenii am reușit mai puțin, în altele, mai mult. Așa cum am spus, sistemul sanitar, din păcate, nu a fost și nici nu s-a dorit vreodată a fi de-adevărat reformat. Reforma sistemului sanitar nu se poate face decât plecând de la alte premise și de la o altă viziune a finanțării lui. Este principala nerealizare pe care o resimt, chiar dacă nu eram direct răspunzător”, a declarat Duță.
Președintele demisionar al CNAS a mai prezentat, luni, bilanțul instituției, trecând în revistă reușitele și nereușitele CNAS în perioada mandatului său.
Astfel, între reușite Duță a enumerat obținerea stabilității financiare, prin măsuri ferme, nepopulare, introducerea noului preț de referință, care a avut drept consecință stimularea consumului de medicamente generice, recâștigarea încrederii instituțiilor financiare internaționale precum Banca Mondială, Comisia Europeană sau FMI, prin eliminarea arieratelor în 2011, precum și implementarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).
Duță a menționat, tot la capitolul reușitelor, prescripția electronică, proiect realizat cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, cu termen de implementare pentru iunie 2011. Un alt proiect cu același regim de finanțare, aflat aproape de final și enunțat printre reușitele CNAS, este cardul național de sănătate. Duță a arătat că soluția informatică a acestui proiect va fi finalizată până în noiembrie 2012.
La capitolul nereușitelor din mandatul său, Duță a menționat lipsa unor indicatori concludenți cu privire la modul cum au fost tratați pacienții și la gradul lor de satisfacție, problema restructurării spitalelor și întărirea medicinii ambulatorii și primare.
În concluzie, președintele demisionar al CNAS a arătat că, prin reglementările promovate de instituție în timpul mandatului său, prin contractele cadru și normele de aplicare, s-a reușit impunerea unor condiții suplimentare de calitate în sistemul sanitar, determinarea medicilor să aleagă între furnizorii publici sau privați pentru a liberaliza, în condiții de echitate, piața de servicii medicale, limitându-se astfel „plimbarea bolnavilor” sistemul de stat și cel privat.
Cu același prilej, Duță a mulțumit echipei de lucru de la CNAS, președintelui României, Traian Băsescu, precum și fostului premier Emil Boc.
Lucian Duță (PDL) a fost numit la conducerea CNAS în decembrie 2009, în locul lui Irinel Popescu, demis atunci de către premierul Emil Boc, după aproape un an de la numire.