Timpii care se deșiră de pe mosorul ceresc, vegheați de puterile nevăzute ale tăriei, înșiră și anul acesta, pe frânghia lor elastică, toate ale vieții. Bucuriile copiilor, cârnații Crăciunului, sărăcia din unele case, echilibrată de opulența altora, toate pe fondul de iarnă stearpă, cenușie, instalată în toate cătunele și mahalalele. Nu tu zăpadă, nu tu un ger mai acătării care să spargă la miezul nopții nuca de cremene a pietrei.
Și totuși, Anul Nou care vine peste două-trei zile cară cu el movila de nestemate a unui eveniment rar. Unii zic, sper cu îndreptățire, istoric. Intrăm, cu galoșii noștri plini de țărâna câmpului, în Uniunea Europeană. Pregătiți, nepregătiți, intrăm. Am intrat. În simetrie, statele unite ale Europei vor concura Statele Unite ale Americii, capătul de axă de dincolo de Ocean. Rămâne de văzut ce vom fi noi Texasul, Connecticut sau statul New York! După primirea oficială, cu iscălituri în cartea de onoare de la Bruxelles, înmânarea buletinului de identitate europeană și preschimbarea României dintr-o țară de piatră și cernoziom într-una de turtă dulce, așteptăm acasă sărbătorile, Sărbătoarea. Cum au pregătit regizorii noștri politici și artistici ceremonia?
În București spectacolul butaforic de la Intercontinental – Teatrul Național îl va avea din nou – se putea altfel?! – erou principal pe Traian Băsescu, jucăușul nostru președinte. Nu-i zic jucător, ci jucăuș. Se mulează mai bine pe conturul său desenat din giumbușlucuri. Era un film prin tinerețea mea care se chema, mi se pare, ce vrăji a mai făcut Samantha sau soacra-mea, nu-mi amintesc exact. Oricum, soacra, personaj în toate imprevizibil, intra pe horn, schimba prăjiturile de pe masă cu pietre de rupt dinții sau își mâzgălea, amuzându-se, ginerele. Ce mai clocește domnul Băsescu anul acesta? – m-a întrebat un amic. Ce coțcării mai face? Nici una, am răspuns eu sec. Intrăm în Uniunea Europeană. E un moment solemn care cere, dincolo de artificii, hora mare și sticle sparte de pereți, o anume sobrietate. Președintele, în consecință, încheiat la toți nasturii, chiar dacă solemnitatea cu care va fi mânjit va fi una de împrumut, o va purta.
Aș! De câteva zile în centrul Capitalei se fabrică, pe formula grădinilor Semiramidei sau a frânghiei de la circ, un fel de punte. Puntea va lega scena Teatrului Național cu ceasul din intersecția Universității. Pe puntea asta atârnată peste stâlpi și reclame va circula președintele Băsescu, în uralele mulțimii, cu sau fără sticla de șampanie în mână și își va rosti discursul de An Nou. Nepoata-mea crede că președintele va fi îmbrăcat ca în Lacul Lebedelor, închipuind o balerină mică. Eu nu cred. Nu că șeful statului nu s-ar preta la o asemenea deghizare, dar oricât de caloric va fi șprițul din acea noapte, tot îi va fi frig.
Spectacolul la trapez închipuit de președinte va fi semnul ultim care va marca intrarea noastră definitivă în Uniunea Europeană. Nu ne dezicem de noi înșine. Între timp, cârcotașa presă occidentală își avertizează cititorii să se țină bine de buzunare și să-și verifice ciclic portofelul, fiindcă au venit confrații din Est, românii și bulgarii.
