Administrație publică

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, internat la Cardiologie

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, în vârstă de 42 de ani, a fost internat, luni, 22 februarie a.c., în secția Cardiologie a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Purtătorul de cuvânt al spitalului, director medical dr. Tiberius Brădățan, a declarat că președintele CJ a fost internat ”pentru efectuarea de investigații medicale”. El a precizat că nu poate oferi mai multe informații despre starea de sănătate a lui Cătălin Nechifor, datorită confidențialității datelor medicale. Medicul a mai spus că, deși este vorba despre o persoană cu funcție de conducere, un buletin medical mai amplu ar fi fost făcut doar dacă viața pacientului ar fi fost în pericol sau i-ar fi fost afectată capacitatea de a conduce. ”Nu este cazul”, a declarat dr. Tiberius Brădățan.
Președintele Cătălin Nechifor nu a putut fi contactat telefonic în cursul zilei de ieri.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean vrea organizarea unui turneu internațional de tenis de câmp în viitoarea Sală Polivalentă din Suceava

„Germinație”, un demers artistic care propune publicului o reflecție asupra momentului originar al creației

Ciprian Muscă, președintele ASFOR, și prof. univ. Cătălin Roibu, de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici