Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, este decis să nu deschidă groapa de gunoi de pe Mestecăniș



Groapa de gunoi de pe Mestecăniș
Groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, este decis să nu deschidă groapa de gunoi construită în pasul Mestecăniș. Surse demne de încredere din cadrul administrației județene au precizat că o discuție pe această temă a avut loc vineri la Consiliul Județean, șeful acestei instituții fiind extrem de ferm în decizia de a nu deschide acest depozit de deșeuri. Potrivit acelorași surse, această decizie va fi luată deși există riscul ca administrația județeană să returneze o parte din fondurile din proiectul european prin care a fost construit depozitul de pe Mestecăniș. O discuție pe această temă urmează să aibă loc săptămâna viitoare între președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și premierul României, Marcel Ciolacu, după care va fi făcut un anunț oficial cu privire la soarta acestei gropi de gunoi. Din informațiile pe care le avem, Gheorghe Șoldan are în vedere găsirea altor soluții pentru transportul și depozitarea deșeurilor din localitățile din zona de munte a județului care erau arondate gropii de gunoi de pe Mestecăniș.
De precizat că în ultimii ani, depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș a fost subiectul a foarte multe acțiuni de protest și a mai multor acțiuni în instanță prin care se solicita oprirea lucrărilor și stoparea deschiderii lui, atât din partea activiștilor de mediu, cât și a cetățenilor comunei Pojorâta. Practic, prin această decizie, președintele CJ Suceava nu face altceva decât să pună în practică promisiunile făcute în campania electorală pentru alegerile locale, când a anunțat în mai multe rânduri că nu va fi de acord niciodată cu deschiderea depozitului de deșeuri din pasul Mestecăniș.
Reamintim că depozitul ecologic de pe Mestecăniș a fost finalizat în anul 2019 și a fost construit de Consiliul Județean Suceava în cadrul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. În cadrul acelui proiect a fost construită și groapa de deșeuri de la Moara.
Groapa de gunoi de pe Mestecăniș, la care erau arondate 23 de localități din zona de munte, a costat 27 de milioane de lei fără TVA și ar fi trebuit să aibă o capacitate de 390.000 de tone. Depozitul este amplasat în Pasul Mestecăniș, la o altitudine de circa 1.100 de metri. Acesta are o suprafață de 56.055 metri pătrați, din care suprafața efectivă de depozitare este de 43.882 de metri pătrați.



Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Gheorghe Șoldan își dorește sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru construirea unui nou stadion în județul Suceava

Gheorghe Șoldan își dorește sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru construirea unui nou stadion în județul Suceava
Gheorghe Șoldan își dorește sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru construirea unui nou stadion în județul Suceava

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan